Rafinamentul si gustul in designul interior se cultiva in timp, crede Gigi Nacev, reprezentantul firmei Tempini Solutions. Iar pentru ca astazi timpul reprezinta cea mai de pret resursa, profesorul de design Mihaela Marian va ofera un ghid privind bunul gust in amenajarea propriei locuinte, urmarind tendintele actuale in acest domeniu. Totul, intr-o serie de articole menite sa economiseasca timpul dumneavoastra, prezentand pe scurt stiluri care s-au rafinat de-a lungul istoriei.
In ultimul timp observam renasterea unui stil aparut inca din antichitate: eclectismul. Acesta face cu ochiul, complice si convingator, atragand tot mai multi simpatizanti si, de ce sa nu recunoastem, in special simpatizante. Fenomenul surprinde, daca ne gandim la atuurile cu care acesta cucereste: asocieri indraznete culori si forme care pentru multi pot parea chiar obraznice, accente surprinzatoare care focalizeaza atentia si aprind imaginatia, marea libertate (aparenta) de a fi inconjurati de toate obiectele care ne plac si, de ce nu, ignorarea unor reguli cu care ne-am obisnuit.
In designul interior actual, eclectismul se exprima prin asocierea unor stiluri si influente diferite in acelasi spatiu, folosindu-se de piese de mobilier, elemente decorative, ornamente istorice, motive culturale traditionale, locale sau preluate din alte zone geografice. Oferta aceasta extrem de generoasa a datelor care vin sa modeleze ambianta unui spatiu poate parea foarte ispititoare, dar dificultatea de a scapa lucrurile de sub control, de a piede conceptul si implicit unitatea si armonia ansablului si de a instala haosul, este la fel de mare.
Avantajul unei astfel de amenajari este posibilitatea de a explora ineditul, de a gasi un mod unic, personal, de exprimare, de a demonstra ca sunt posibile asocieri neasteptate in care fantezia si nonconformismul dezvaluie povesti surprinzatoare. Nu trebuie decat sa asortam si sa coordonam contraste de vechi si nou, de Est si Vest, de lux sclipitor si de austeritate, de ostentativ si modestie delicata. Avem posibilitatea sa regasim in jurul nostru obiectele indragite, „gaselnite” unice care frapeaza si in cadrul carora sa regasim micile sau mai marile bucurii.
Si totusi, aceasta aventura nu este la indemana oricui. Daca luam un lucru de aici, unul de dincolo si inca un strop de mai stiu unde si le amplasam pe toate in aceeasi incapere, rezultatul va arata exact asa cum este: o harababura. Libertatea si flexibilitatea care caracterizeaza eclectismul si care ii dau farmec il fac de asemenea dificil si complicat, linia de demarcatie dintre reusita si esec fiind foarte subtire.
Atunci cand este bine realizata, o amenajare eclectica ofera incredere in acest stil, care inca se subordoneaza, intr-un mod subtil, legilor fundamentale ale designului interior. Elemente precum mobilierul si caracteristicile sale, schema cromatica, tesaturile, finisajele si texturile sunt cele care creaza ritmuri, armonie si unitate, definind calitatea artistica a ansamblului.
Materialele textile au un rol deosebit de important in realizarea unui “eclectic look”. De asemenea, rolul culorilor este esential, culoarea comuna creand afinitati intre obiecte diferite. Chiar daca la prima vedere se creaza impresia unei varietati cromatice indraznete, se recomanda, totusi, pastrarea unui fond general alcatuit din doua nuante neutre din punct de vedere ambiental, pe care sa se profileze petele de culoare alese.
Pentru evitarea senzatiei de haos sau de depozit de produse destinate amenajarilor interioare, trebuie evitate si amestecurile de prea multe stiluri sau influente. Chiar daca avem multe obiecte de care ne-am atasat sau dorim sa le expunem, ele nu trebuie ingramadite toate in aceeasi camera. Eclectismul este un tip de amenajare in care echilibrul si armonia sunt esentiale si fiecare piesa de mobilier sau accesoriu isi are locul sau unic, in stransa relatie cu cele din jurul sau.
In orice amenajare interioara, orice element enumerat are un rol esential asupra rezultatului final. Fiecare dintre ele trebuie sa intre in dialog cu celelalte conform unui scenariu-proiect stabilit de la inceput, asemenea instrumentelor dintr-o orchestra. in cazul eclectismului insa, apare surpriza ca firul melodic ar putea sa sara, asa cum spunea jurnalista Lisa Frederick, de la Bach la Bob Marley si apoi la Black Keys. Totul este sa iubiti acele partituri, relatia dintre ele si, de ce nu, sa aveti si putin umor.
Daca doriti sa aprofundati cunostintele despre acest stil si despre designul de interior, in general, sa vedeti exemple prezentate de specialisti in domeniu, va asteptam in data de 28 martie la sediul Tempini Solutions, de pe Calea Aradului, nr. 115.
Participarea este gratuita, in urma inscrierii pe care va rugam s-o faceti la nr. de tel. 0723 604 594 sau la adresa de e-mail gigi.nacev@tempini.ro
Istoricul stilului eclectic:
Eclectismul a aparut inca din antichitate si este definit astazi ca fiind un sistem de gandire neunitar, care, fara a se intemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gandire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun.
in arhitectura si arta europeana, eclectismul este specific pentru manifestarile din secolul al XIX-lea, de la inceputul clasicismului, dar mai ales pentru istorism (termen utilizat dupa 1970 referitor la renasterile stilistice de dupa neo-clasicism). El descrie combinarea, intr-o singura lucrare, de elemente apartinand diferitelor stiluri istorice.
in ceea ce priveste calitatea artistica, trebuie facuta distinctia intre imitatie si evolutie artistica. Termenul eclectism poate avea o conotatie negativa, in cazul in care artistul, in locul creatiei proprii, selecteaza elemente din alte lucrari si le combina intr-una noua.
EXEMPLE
Hôtel du Continent – Paris, designer Christian Lacroix
http://www.luxuo.com/hotel/hotel-du-continent-by-christian-lacroix.html
„Europa, Africa, Asia, America si Oceania sunt reprezentate “departe de orice preocupare antropologica sau strict etnica, ci mai degraba surprind acea distantare capricioasa si plina de fantezie care aminteste de calatòrii secolelor trecute care aduceau cu ei nu numai informatii stiintifice ci si povesti si, de asemenea, vise….” , spune Christian Lacroix.
Locuinta designerului francez Christian Lacroix
http://www.luxuo.com/luxury-locations/christian-lacroix-lists-paris-apartment.html
Sufragerie – Fougeron Architecture FAIA
www.houzz.com/photos/60652/21-House-contemporary-dining-room-sa-francisco
Baroc, rustic si modern mixate intr-un spatiu prietenos si primitor, demonstreaza puterea de intervetie a culorii si a echilibrarii volumelor.
Lisa Borgnes Giramonti
“Textura ofera forta unui spatiu eclectic. Aproape fiecare suprafata a acestui living room adduce ceva nou ambientului: covorul oriental, putin “muscat”este asezat pe suprafata aspra a covorului de sisal; lemnul valoros al pardoselii si al plintei; draperia bogata dintr-o tesatura plina si suprafata neteda, lucioasa si elegant a mesei. O colectie bogata de elemente texturate fac ca spatiul sa devina atragator pentru simturile noastre si sa raspunda intr-o maniera aproape instinctiva.
Proba practica: Este usor — jucati-va cu legea contrariilor. Daca aveti suprafete luciose, asociati unele mate. Contrabalansati metalul cu lemnul si plasticul cu portelanul. Reuniti suprafetele matasoase, netede si moi cu panza grosolana si aspra. Folositi-va la fel de mult mainile ca si ochii pentru a evalua nivelul texturilor interactive pe care l-ati realizat.”
Extras din articolul “So Your Style Is: Eclectic” – Lisa Frederick
GALERIE FOTO
http://www.houzz.com/ideabooks/1331123/list/so-your-style-is-eclectic
http://www.cruzine.com/2011/02/24/eclectic-style-interior-design/
https://safesearch.avira.com/#images/result?q=Eclectic+Interior+Design&source=undefined
SITEOGRAFIE
https://safesearch.avira.com/#images/result?q=Eclectic+Interior+Design&source=undefined
http://www.cruzine.com/2011/02/24/eclectic-style-interior-design/
http://www.houzz.com/ideabooks/18888520/list/how-to-bring-balance-to-an-eclectic-look
http://www.houzz.com/ideabooks/1331123/list/so-your-style-is-eclectic
http://www.houzz.com/ideabooks/2088047/list/the-finer-points-of-style-eclectic
http://www.luxuo.com/hotel/hotel-du-continent-by-christian-lacroix.html
http://www.luxuo.com/luxury-locations/christian-lacroix-lists-paris-apartment.html
www.houzz.com/photos/60652/21-House-contemporary-dining-room-sa-francisco