TIMISOARA. Aflat intr-o situatie dificila din cauza banilor, clubul de baschet BC Timisoara a facut un apel disperat catre oamenii de afaceri pentru a sprijini echipa.
BC Timisoara care joaca in aceasta perioada in cupele europene, nu mai poate fi finantata, deocamdata, de catre Consiliul Local Timisoara si Consiliul Judetean Timis.
Iata, mai jos, comunicatul clubului de baschet:
Consiliul director al clubului BC Timisoara, intrunit astazi, 23 septembrie 2015, in contextul situatiei dificile create prin blocarea finantarii de catre Consiliul Local Timisoara si Consiliul Judetean Timis (asociati ai Asociatiei Baschet Club Timisoara), a analizat posibilitatile de continuare a activitatii in perioada imediat urmatoare precum si alternativele pe care clubul le pe termen mediu si lung.
in urma deciziilor initiale emise de Curtea de Conturi Timisoara, atat Consiliul Local Timisoara cat si Consiliul Judetean Timis se afla in imposibilitatea de a onora sprijinul financiar alocat prin hotarari de consiliu si bugete aflate in vigoare. Aceste decizii au fost contestate de autoritatile publice locale urmand ca opinia finala a Curtii de Conturi a Romaniei sa fie transmisa in cel mai scurt timp.
Avand in vedere situatia grava existenta, Consiliul Director face un apel la mediul de afaceri timisorean, parte a comunitatii locale, sa sprijine financiar clubul pe o perioada limitata astfel incat traditia baschetbalistica timisoreana sa nu fie intrerupta. in acest sens, Consiliul Director va transmite in cursul zilei de azi o scrisoare oficiala companiilor din Timisoara pentru sprijinirea acestui demers.
BC Timisoara a devenit in timp un club emblematic pentru sportul timisorean. Castigator al Cupei Romaniei, participant in repetate randuri in competitii europene, clubul a onorat numele Timisoarei atat in plan intern cat si la nivel international. Mai mult, BC Timisoara contribuie la popularizarea si dezvoltarea sportului de masa in Timisoara. Multiplele titluri nationale de juniori precum si Academia de Baschet la care numerosi copii si tineri intra in contact cu sportul reprezinta contributii valoroase aduse Timisoarei.
In sensul celor expuse mai sus, Consiliul Director al clubului BC Timisoara a decis sa incerce continuarea activitatii prin prezentarea echipei la jocurile imediat urmatoare in speranta ca apelul adresat mediului de afaceri timisorean va avea un ecou pozitiv si ca opinia finala a Curtii de Conturi a Romaniei se va dovedi favorabila autoritatilor publice locale.