Nici nu a inceput bine semestrul al doilea din acest an scolar, ca Ministerul Educatiei a inceput deja sa il planuiasca pe cel care urmeaza. O abordare ce tine, in mod obisnuit, de normalitate, daca e sa ne uitam la sistemele de invatamant din alte tari unde structurile anilor scolari sunt intocmite pe cativa ani inainte.
Ministerul analizeaza o noua formula de desfasurare a cursurilor.
Anul scolar 2021-2022 ar urma sa inceapa tot in luna septembrie, insa nu este stabilita deocamdata o data exacta a deschiderii cursurilor, si ar putea veni cu schimbari importante. Una dintre acestea ar putea fi incheierea primului semestru inaintea sarbatorilor de iarna, iar cea de-a doua eliminarea vacantei dintre semestre.
„Sunt optimist. Am lucrat la structura anului scolar 2021-2022. Il vad cu inceput de scoala in luna septembrie, probabil in a doua luni, cu prezenta fizica a elevilor. Ne gandim la o structura in care sa inceheie semestrul 1 inainte de Craciun, iar elevii sa sa intre intr-o vacanta mai lunga cu o saptamana. Probabil va disparea vacanta intersemestriala si o vom comasa cu vacanta de iarna„, a declarat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, la Digi24.
CITESTE SI: Reguli ca in Franta pentru elevii care se intorc de luni la scoala in Romania
Pana la anul scolar viitor, elevii vor trebui sa il termine pe acesta, care se va relua la inceputul saptamanii viitoare.
Cursurile se vor desfasura pana in 1 aprilie, pentru ca din 2 pana in 11 aprilie sa fie programata prima vacanta de primavara. Se vor face cursuri din 12 pana in 29 aprilie, care vor fi urmate de a doua vacanta de primavara, in perioada 30 aprilie – 9 mai. Elevii vor reveni la ore pentru ultima parte a semestrului, din 10 mai pana in 18 iunie, cand incepe vacanta de vara.
In functie de rata de infectare din fiecare localitate elevii vor putea fi prezenti fizic in clase.
Vor face cursuri in banci toti elevii din localitatile cu sub 1,5 rata de infectare cu COVID (scenariul verde).
La o incidenta intre 1,5 si 3 la mie, merg la scoala copiii de gradinita, clasele 0-IV si cei din anii terminali, a VIII-a si a XII-a (scenariul galben).
In localitatile cu peste 3 la mie rata de infectare incep cursurile doar copiii de gradinita si cei din clasele 0-IV (scenariul rosu).