Timp de 4 zile, un oras din Banat devine capitala strugurilor! Cele mai bune soiuri vor fi prezentate publicului, iar vinul va curge din butoaie. Cavalerii Vinului vor prezenta roadele podgoriilor, iar cramele isi vor tine portile deschise si ii vor invita pe vizitatori la degustari de vin si plimbari pe dealurile acoperite de vita de vie.
Cea de-a 61-a editie a Zilelor Culesului Strugurilor isi deschide portile, saptamana viitoare, la doar 70 de kilometri de Timisoara, in orasul sarbesc Varset.
Sarbatoarea vinului va incepe joi, 13 septembrie, chiar pe dealurile Varsetului, unde vor fi prajiti primii carnati, iar vizitatorii se vor putea delecta, gratuit, cu soiuri de struguri locale si cu cele mai fine vinuri. Apoi, pe scena din centrul orasului, vor avea loc mai multe concerte.
Si anul acesta, pe langa programul deja traditional, organizatorii au pregatit o serie de surprize. Strugurii vor fi aruncati din avion, cu parasuta, iar cei care ii vor prinde vor castiga atat fructele, cat si alte premii surpriza.
Cele 4 zile de petrecere sunt deschise, traditional, de o parada fastuoasa, condusa de legendarul Vinko, caruia, la ceremonia inaugurala, primarul ii preda cheile orasului, care vor fi inapoiate doar la inchiderea sarbatorii.
Printre evenimentele cele mai indragite de miile de vizitatori, dintre care o foarte mare parte sunt romani, vom regasi carnavalul si parada traditionala, teatrul pentru copii, popularul joc al aruncatului de struguri din avion, turul podgoriilor locale pe biciclete, competitii sportive, divertisment, concerte si focuri de artificii.
Nu in ultimul rand, oaspetii sarbatorii vor alege regina frumusetii din 2018.
Bineinteles ca, la loc de cinste, vor fi si in acest an specialitatile culinare, bunatatile la gratar sau ceaun, care fac deliciul turistilor.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI:
Joi – 13 septembrie
Ora 17.00 – „Ajunul” Zilelor culesului de struguri cu muzica, vin si carnati – Belvedere de pe dealul Varsetului
Vineri – 14 septembrie
Ora 17.00 – Program artistic
Ora 20.00 – Concert
Ora 21.00 – Ceremonia de deschidere a Zilelor culesului de struguri
Ora 21.15 – Focuri de artificii
Ora 21.30 – Concert
Sambata – 15 septembrie
Ora 11.00 – Program pentru copii
Ora 12.00 – Bal mascat pentru ccopii
Ora 17.00 – Program artistic
Ora 19.00 – Cavalerii vinului
Ora 20.30 – Concert
Duminica – 16 septembrie
Ora 12.00 – Carnaval
Ora 14.00 – Strugurii cad din cer – concurs cu premii
Ora 17.00 – Program artistic
Ora 21.00 – Concert