TIMISOARA. Miting de protest organizat de studenti la Timisoara, vineri. Zeci de tineri au iesit in strada pentru a-si exprima nemultumirile fata de proiectul noii legi a Educatiei, aflat in dezbatere publica.
Studentii au pornit in mars de la biblioteca Universitatii Politehnica si au mers in Piata Victoriei din Timisoara. Inarmati cu pancarte, purtand mai multe mesaje, studentii au scandat lozinci impotriva clasei politice, cu accent pe felul in care se va acorda titlul de doctor, respectiv pe denuntarea unilaterala a acestuia.
Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), federatia nationala ce reprezinta studentii din Romania la nivel national si european, a trimis catre Ministerul Educatiei un set de 273 de amendamente referitoare la proiectul Legii Invatamantului Superior, aflat in dezbatere publica.
„Analizand proiectul de lege, constatam existenta unor prevederi noi utile pentru studenti si sistem, in special in zona echitatii, dar si in alte domenii, a unor noi reglementari care trebuie clarificate, dar si a unor propuneri care in mod clar nu pot fi sustinute si nu ar trebui aprobate, aducand deservicii majore. In general, observam ca majoritatea covarsitoare a legii reprezinta o preluare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011, respectiv a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 75/2005. Desi mentinerea unor punti de stabilitate este importanta, ne-am fi asteptat, ca intreaga societate, ca dupa ani de constructie, respectiv luni intregi pentru implementarea proiectului „Romania Educata”, schimbarile sa fie mult mai vizibile.
In acelasi timp, unele dintre prevederi, in special cele care consolideaza anumite practici de consolidare a puterii in universitate si in sistem, care se dezvolta de ani de zile, se departeaza evident de la principiile enuntate de Presedintele Romaniei ca baza de cladire a reformei prin „Romania Educata”, au transmis reprezentantii studentilor.
In sustinerea celor mai importante dintre aceste solicitari, ANOSR precizeaza:
1. Salutam cresterea cuantumului subventiei acordate burselor studentesti, de la 201 RON/luna/student la 300 RON/luna/student si solicitam introducerea in lege a unei corelari intre nivelul salariului minim brut garantat in plata la nivel national si subventia alocata pe student. Ne dorim ca legea sa prevada expres faptul ca subventia acordata de la bugetul de stat pentru bursele studentesti reprezinta 12% din salariul minim brut pe economie (ceea ce ar reprezenta, la acest moment, un cuantum de 306 RON/luna/student, foarte apropiat de ceea ce propune Ministerul Educatiei), iar actualizarea subventiei sa se realizeze anual, prin Hotarare de Guvern.
Argumentele care stau la baza solicitarii ANOSR vizeaza, in primul rand, o adaptare mai flexibila si realista a nivelului burselor, prin raportare la realitatile economice din Romania si, in al doilea rand, eliminarea arbitrariului in stabilirea acestui cuantum.
Avand in vedere faptul ca salariul minim este actualizat odata cu schimbarile financiare de la nivel national, consideram ca introducerea corelarii cuantumului subventiei de burse cu acesta, prin stabilirea unui astfel de procent, ar fi extrem de benefica pentru studenti, extrem de realista pentru bugetul de stat si echitabila prin raportare la rolul burselor de a constitui un sprijin temeinic, atat din ratiuni sociale, cat si pentru sprijinirea performantei. Totodata, credem ca este absolut necesara reglementarea unui mecanism clar de stabilire a acestui cuantum, astfel incat cresterea subventiei sa nu se realizeze intr-un mod arbitrar, ca o modalitate de compensare periodica, o data la cativa ani, a unor nevoi care se modifica anual. Mentionam, spre exemplu, faptul ca actualul cuantum este identic din 2017, atunci cand a fost efectuata o crestere de peste 100% fata de anul anterior, sau propunerea actuala, de a creste cu peste 50% fata de situatia curenta.
Astfel, prin propunerea ANOSR, s-ar crea un cadru mult mai previzibil pentru bugetul de stat si mai echitabil pentru studenti
2. Solicitam pastrarea unei forme de verificare la nivel national in ceea ce priveste acordarea titlului de doctor si a atestatului de abilitare. In acest sens, daca problema invocata este faptul ca titlul se acorda de Minister, nu de universitate, consideram ca problema se rezolva prin acordarea titlului de doctor de catre universitate, dupa un aviz conform din partea CNATDCU/CNETU sau cum se va numi aceasta structura.
In primul rand, suntem de acord ca trebuie sa existe o autonomie a universitatilor, dublata de o responsabilitate puternica, in ceea ce priveste valoarea unui titlu de doctor sau valoarea unui atestat de abilitare pentru a conduce doctorate. Tocmai in continuarea acestei viziuni, suntem convinsi de faptul ca scopul unei structuri nationale, cu rol in verificarea si standardizarea practicilor de la nivel national, nu este cel de a diminua responsabilitatea universitatii sau a comisiei care decide acordarea acestor titluri academice, ci tocmai de a asigura o garantie in plus privind semnificatia acelor realizari si privind recunoasterea pe care statul o ofera.
In masura in care este mai mult decat evident faptul ca au existat probleme privind plagierea doctoratelor, cu toate ca acestea au trecut de filtrul comisiei de acordare si au ajuns pe masa Consiliului General CNATDCU, este absolut contraintuitiv sa credem faptul ca eliminarea organului cu atributii de control preventiv in acest domeniu ar fi de natura sa responsabilizeze universitatile.
Suntem de acord sa fie acordate cat mai multe resurse universitatilor pentru a-si dezvolta o cultura a calitatii si eticii si integritatii academice, dar suntem convinsi ca mutarea integrala a responsabilitatii acestor titluri, la acest moment de dezvoltare a mediului universitar romanesc, nu ar face decat sa anuleze progresele din ultimii 10 ani si sa lase totul la latitudinea factorului local de decizie, aspect pe care Ministerul Educatiei, in calitatea sa de garant al veridicitatii acestor titluri, nu poate sa si-l asume.
3. Sustinem, fara echivoc, eliminarea din proiectul legii a prevederii care permite renuntarea unilaterala la titlul de doctor.
Consideram ca aceasta prevedere, introdusa prin Ordonanta de Urgenta nr. 94/2014, este pur si simplu o anomalie, atat din punct de vedere legal, cat si din punctul de vedere al fondului reglementarii.
In primul rand, din punct de vedere legal, titlul de doctor se acorda printr-un act administrativ, respectiv un Ordin al Ministrului Educatiei. Or, in absolut niciun alt domeniu al administratiei publice nu este acceptata ideea renuntarii la insusi actul administrativ, tocmai pentru ca el emana de la autoritate, iar nu de la beneficiarul acestuia.
Evident, beneficiarul unui act administrativ poate alege sa nu mai utilizeze avantajele conferite de un act administrativ (ex: titularul autorizatiei de constructie alege sa nu mai construiasca), dar actul autoritatii publice ramane emis; solutia legislativa care permite renuntarea este absolut atipica, chiar si prin raportare la ideea intrarii in circuitul civil a diplomei, ratiune care a stat la baza Deciziei Curtii Constitutionale privind declararea neconstitutionalitatii art. 170 alin. (1) din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011.
In al doilea rand, este absolut evident, pentru orice persoana de buna-credinta, faptul ca, din punct de vedere practic, niciun titular al calitatii de doctor, obtinute cu respectarea legii, nu ar fi interesat sa renunte pur si simplu la aceasta cale; dimpotriva, se poate observa cu usurinta ca singurele cereri de renuntare la titlul de doctor au fost formulate dupa ce in spatiul public au aparut suspiciuni rezonabile privind nerespectarea standardelor de etica si integritate academica in redactarea respectivelor teze. Este inacceptabil ca, prin insasi efectul legii, statul sa permita eludarea procedurii verificarii tezelor de doctorat – potentialul posesor al unei teze care urmeaza sa fie anulate sa ceara renuntarea la titlul de doctor inainte ca organul abilitat sa se pronunte asupra suspiciunilor de nelegalitate.
In al treilea rand, procedura este problematica si din punctul de vedere al implicatiilor financiare pe care statul roman si le asuma, atat in formarea doctoranzilor, cat si in remunerarea angajatilor din sistemul bugetar care detin titlul de doctor. Din perspectiva formarii, fie ca vorbim de locuri bugetate, fie ca vorbim de beneficiari ai unor burse, statul investeste in formarea unor persoane care, mai tarziu, au posibilitatea renuntarii la titlurile de doctor castigate si prin intermediul acestor finantari. Or, daca in cazul constatarii unui plagiat, spre exemplu, statul are posibilitatea de a se indrepta pentru recuperarea acestor sume, in cazul simplei renuntari la titlul de doctor, fostul titular al acestuia nu poate fi obligat la plata niciunei despagubiri tocmai pentru ca, prin efectul legii, i-a fost creata posibilitatea de a eluda procedura verificarii. Din perspectiva remunerarii ulterioare, amintim faptul ca o serie importanta de pozitii (in special din mediul universitar) au drept conditie obligatorie detinerea titlului de doctor; de asemenea, statul roman, prin Legea nr. 153/2017, acorda o indemnizatie de 950 RON/luna bugetarilor care detin titlul de doctor. Acceptarea renuntarii la titlul de doctor din partea unor persoane care, in fapt, obtinusera acest titlu in mod fraudulos echivaleaza cu pierderea de catre stat a sansei de a-si recupera toate aceste resurse financiare de care titularul a beneficiat fara drept.
Daca renuntarea ar fi un drept, ne punem intrebarea de ce legiuitorul nu reglementeaza si renuntarea la diploma de licenta, la diploma de bacalaureat sau chiar renuntarea la invatamantul obligatoriu! Absurditatea acestei posibilitati planeaza, pe cale de consecinta, si asupra renuntarii la titlul de doctor.
4. Solicitam acordarea ponderii de 25% pentru studenti in alegerea Rectorului si in componenta Consiliului de Administratie.
Ar fi redundant sa reiteram sustinerile si argumentele ANOSR privind importanta implicarii studentilor in procesul decizional; de altfel, credem ca acestea reprezinta o premisa a sistemului de invatamant superior, dat fiind faptul ca aceste drepturi sunt recunoscute unanim si sunt aplicate cand vine vorba de organele deliberative (Senat, Consiliul Facultatii).
Corpul electoratului este intotdeauna cel care contureaza planurile si prioritatile candidatilor. in momentul in care 95% din electorat este alcatuit din cadre didactice, este de natura evidentului modul in care planurile de candidatura vor fi constituite, ceea ce s-a dovedit, statistic, si in analiza ANOSR din 2019 privind planurile de candidatura ale rectorilor, cand 30% din planurile candidatilor la pozitia de rector, dintre cele doar 40 aflate pe site-urile universitatilor, nu mentionau deloc consultarea studentilor. in contextul fundamentarii legii educatiei pe principiul invatamantului centrat pe student, strategiile de dezvoltare ale mediului academic trebuie sa urmareasca acest deziderat, care nu poate fi atins, la nivel practic, in contextul in care studentii nu vor reprezenta o parte substantiala din corpul electoratului.
Fiind beneficiarii directi ai actului educational, net superiori din punct de vedere numeric si considerati parteneri cu drepturi egale ai comunitatii academice, ANOSR considera ca ponderea de 25%, pe care studentii o detineau in procesul de alegere a rectorului pana in anul 2011, este elementul-cheie care poate asigura considerarea studentilor ca parteneri egali. Acest procent pe care il solicitam in procesul de alegere a Rectorului nu reprezinta o majoritate decisiva, insa este suficient pentru a conta realmente, nu doar pe hartie, in luarea deciziei.
Consideram ca nu exista niciun motiv pentru care principiul implicarii studentilor in luarea deciziilor, exprimat prin ponderea de 25% in alegerea Rectorului si in componenta Consiliului de Administratie, sa nu fie aplicat consecvent, iar studentii sa beneficieze si in aceste procese decizionale de implicarea fireasca.
5. Solicitam pastrarea actualei prevederi din Legea Educatiei Nationale privind varsta de pensionare si modalitatea de prelungire a calitatii de cadru didactic, in sensul pastrarii evaluarii obligatorii dupa implinirea varstei de 65 de ani.
In primul rand, cresterea varstei de pensionare reprezinta, indubitabil, un trend la nivel european, corelat cu cresterea sperantei de viata. Cu toate acestea, amintim faptul ca, in conformitate cu prevederile Codului Muncii, varsta standard de pensionare in Romania este de 65 de ani; or, nu sunt prezentate argumente de natura stiintifica ori sociologica din care sa rezulte faptul ca, specific in domeniul educatiei, este momentul cresterii acestei varste.
In al doilea rand, consideram ca evaluarea realizata anual, dupa implinirea varstei standard de pensionare, este extrem de oportuna, intrucat permite analizarea de la caz la caz a situatiilor cadrelor universitare si asigura luarea unei decizii mai oportune pentru institutia de invatamant. O simpla prelungire, la cerere, elimina posibilitatea universitatii de a-si evalua nevoile si a lua decizii in functie de acestea, fiind, de altfel, singurii angajatori din Romania obligati de lege sa-si pastreze angajatii dupa implinirea varstei de pensionare. Aceasta evaluare priveste atat capacitatea financiara, cat si capacitatea de munca si performantei academice a persoanei in cauza, care poate sa nu mai fie apta sa predea sau, dupa caz sa nu se mai poata forma pentru a fi la curent cu noile inovatii stiintifice.
In al treilea rand, aceasta masura ar fi de natura sa creeze un blocaj al angajarii tinerilor in sistemul universitar, dat fiind faptul ca ciclul natural al eliberarii anumitor norme ar fi intrerupt, pentru 5 ani. Consideram ca este de neacceptat ingreunarea ori chiar blocarea totala a accesului resursei umane tinere, capabile sa aduca o viziune noua si sa imbunatateasca sistemul, pentru a facilita pastrarea unor cadre didactice care pot ramane si conform legislatiei actuale, in masura in care indeplinesc criteriile evaluarii.
6. Solicitam limitarea mandatelor rectorilor, in sensul prevazut de forma initiala a Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011 – maximum 8 ani, indiferent de numarul de mandate sau de intreruperi ale acestora.
Plecand de la premisa conform careia limitarea numarului de ani pe care o persoana ii poate petrece intr-o anumita functie de conducere este o realitate acceptata la nivel mondial ca fiind functionala, prin raportare la dezideratul de a evita concentrarea puterii in mainile unei singure persoane pentru o perioada prea lunga de timp, acumuland putere pentru a-si mentine „pe viata” functia, prin diferite canale de influenta, suntem convinsi de faptul ca este datoria legiuitorului sa opteze pentru o astfel de solutie.
In primul rand, prin insasi natura sa, limitarea duratei de ocupare a unei functii nu are rolul de a limita drepturile unei persoane si nici de a limita procesul electoral; argumentul conform caruia o persoana ar trebui sa poata fi rector mai multe mandate, daca aceasta este intr-adevar aleasa de comunitatea universitara, este prin ipoteza gresit din punct de vedere conceptual, intrucat el este aplicabil oricarei functii alese care are o astfel de limitare. Dimpotriva, scopul unei astfel de reglementari este de a impiedica orice potential derapaj, generat de capacitatea de influentare pe care pozitia o acorda celui care o ocupa. Astfel, consideram ca limitarea la un mandat de maximum 8 ani asigura un just echilibru intre interesul comunitatii de a crea continuitate si de a pune in aplicare platforma candidatului care a castigat doua mandate consecutive de rector si viziunea democratica generala a schimbarii liderilor la intervale determinate de timp.
In al doilea rand, semnalam faptul ca insasi viziunea reflectata prin textele de lege este contradictorie – pe de o parte, propunerea accepta, ca principiu general, limitarea numarului de mandate, considerand-o o valoare suficient de importanta pentru a fi inclusa in legislatia primara, dar, pe de alta parte, se fereste sa o concretizeze in orice mod, mai departe de a impune obligatia universitatilor de a seta o astfel de limita, indiferent care ar fi ea. Or, in masura in care legiuitorul nu seteaza o astfel de limita, norma va deveni din primul moment al aplicarii sale una desueta, dat fiind faptul ca setarea prin carta a unei limite, spre exemplu, de 4 mandate, ar echivala cu o lipsa de limitare a acestora, fiind greu de crezut faptul ca o persoana ar putea detine oricum functia de rector pentru o perioada mai lunga de 20 de ani.
Din aceasta perspectiva, sustinem ferm limitarea la 2 mandate de cate 4 ani, indiferent de cum au curs acestea, in spiritul asigurarii unui climat deopotriva democratic si eficient.
7. Solicitam cresterea reducerii acordate studentilor la transportul feroviar pe tot parcursul anului calendaristic, de la 50% la 90%.
In perioada 2017-2021, studentii au beneficiat de reducere 100% la transportul feroviar; consultarile realizate de ANOSR in randul studentilor pe care ii reprezinta au indicat un grad ridicat de satisfactie in legatura cu cresterea semnificativa a mobilitatii in cei 4 ani.
In primul rand, din punctul de vedere al politicii pe care statul roman ar trebui sa o aleaga, dat fiind specificul social al majoritatii studentilor din Romania, consideram ca acordarea unei reduceri semnificative, de 90%, ar fi extrem de benefica din perspectiva accesului studentilor la educatie, a posibilitatii acestora de a accesa schimburi studentesti, de a calatori in tara, de a merge acasa si, in general, de a fi mobili.
In al doilea rand, impactul bugetar al masurii este unul redus, asa cum o demonstreaza analizele ANOSR; dimpotriva, masura este una chiar benefica prin raportare la posibilitatea stimularii companiilor de stat din domeniul transporturilor.
In al treilea rand, dat fiind argumentul care a fost invocat in 2021, in sensul in care studentii au abuzat de aceasta gratuitate, propunerea federatiei, de a acorda subventie de 90% in loc de gratuitate, vine tocmai in intampinarea acestui argument, corelativ cu imbunatatirea mecanismelor de verificare a operatorilor feroviari.
In al patrulea rand, in special in contextul actual, in care statul subventioneaza direct pretul la combustibil si in care orientarea spre transport ecologic este una evidenta si necesara, incurajarea studentilor de a accesa transportul feroviar in detrimentul celui auto nu poate decat sa serveasca si interesului statului.
Mai multe despre solicitarile studentilor, gasiti AICI.