Opinia Timisoarei

Studentii de anul I de la Universitatea Politehnica Timisoara au preluat stafeta

TIMISOARA. Studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara au revenit recent în campus iar pentru a facilita, în special pentru cei din anul I, cunoașterea profesorilor, a colegilor, a facilităților pe care le oferă instituția, au fost organizate, pe lângă activitățile didactice, o serie de vizite în campus, la Biblioteca UPT, la bazele sportive.

În același spirit a fost organizată, în data de 20 mai 2021, pe Stadionul Știința, cea de-a doua ediție a „Relay Race UPT”, un concurs de ștafetă 4×100 m, la care s-au înscris echipe de studenți. Tinerii s-au organizat fie în echipe ale facultăților, fie în echipe mixte, cu colegi de la specializări diferite, iar în unele cazuri chiar și echipe mixte fete-băieți, Politehnica fiind, de altfel, din ce în ce mai căutată și de reprezentantele genului feminin.

După o scurtă încălzire, s-a dat startul în proba de ștafetă 4×100 m, podiumul fiind ocupat de echipele „202” – pe locul III, „Electrofast” – pe locul II și, așa cum îi spune și numele „Campionii” – pe locul I. Pe lângă bucuria succesului, acestea au fost recompensate cu premii și cupe.

Ne bucurăm că am reușit să organizăm o competiție sportivă în condițiile acestea, în care am fost constrânși să stăm mai mult acasă din cauza pandemiei. Am reluat și activitatea didactică, în general cu studenții din anul I, dar și activitățile sportive, dat fiind faptul că anul acesta Asociația Sportivă Politehnica împlinește 100 de ani”, a declarat prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al UPT, cel care a și înmânat premiile câștigătorilor.

Universitatea Politehnica Timișoara a acordat, încă de la înființare, o atenție deosebită educației fizice, o materie obligatorie pentru toți studenții, considerând că din formarea completă a unui inginer nu poate lipsi latura sportivă.

De altfel, sâmbătă, 22 mai 2021, a avut loc un nou eveniment sportiv, un meci de fotbal între o echipă a studenților și una a profesorilor.

 

Exit mobile version