Ioan Coriolan Garboni
Doamna se apropie de venerabila varsta de opt zeci de ani. Aceasta doamna, conduce masina personala, calatoreste in strainatate, face sport, frecventeaza concerte simfonice, teatru, expozitii, etc. Are pagina pe „facebook”, scrie emailuri, socializeaza si, in general, face cam tot ceea ce face o tanara doamna de pana in patruzeci de ani.
Octogenara doamna, are casa ei si cateva apartamente inchiriate de pe urma carora mai realizeaza… plus valoare financiara. La prima vedere, aceasta „tanara vaduva pensionara” (ce ciudat suna!!) pare intruchiparea fericirii feminine la batranete. Are un venit financiar consistent, are timp berechet pentru ea (neavand un sot mai batran sau bolnav de ingrijit), nepotii sunt in strainantate, ea neavand nici macar obligatii minimale de bunicuta.
Doamna, fiind vaduva de cateva zeci de ani, teoretic este deasupra patimilor trupesti (oare?) si ar trebui, tot teoretic, sa lucreze exclusiv la cizelarea si implinirea sa spirituala. De fapt, ar trebui sa se gandeasca la prezervarea sanatatii trupesti, la dezvoltarea legaturii sale cu Divinitatea, si mai ales, sa se pregateasca pentru… marele salt. Hei, dar nici vorba! Doamna este un adevarat taifun, omniprezent si omnipotent! Te intalnesti cu ea in cele mai neasteptate locuri: in Bucuresti, Viena sau chiar intr-un satuc uitat de munte. Independenta financiara, libertatea sa totala si mai ales acea stare de permanenta iscodire caracteristica femeilor, face din aceasta doamna o personalitate feminina absolut deosebita! Ma iscodeste in permanenta cu intrebari.
Cand ma prinde singur in birou, incepe evaziv: „Unde faci urmatorul concert in aer liber?“. Sau: „am auzit ca ai fost la Bucuresti saptamana trecuta. Te-au vazut niste cunostinte intr-un bar cu o superba blonda…! Nu mai esti cu bruneta?!“ si continua, privindu-ma insistent: „ce faci, candidezi ca independent la primarie? Hai ca te ajut si eu in campanie!!” Apoi: „… ce mai face domnu’ Holender?”. Sare apoi la altceva: „am un bec ars la masina, nu vorbesti cu electriceanul sa–l schimbe? “. Eu tac. Printre rotocoale de fum de la trabucul pe care-l pufai, raspund la cu totul alte intrebari… nespuse si nepuse. O vad tare surprinsa, cand eu (filozoful) continuu: „… stii, noi oamenii (si in special voi, femeile), avem o mare problema! In trupul nostru, cateodata bolnav si batran, salasluieste un suflet tanar. Ai vazut ca suntem surprinsi cand trecem pe strada, pe langa o vitrina de magazin si ne zarim pe noi insine? Ne vine greu sa recunoastem ca batranelul (batranica) cocarjat, cu par alb, baston si ochelari, personajul reflectat din oglinda vitrinei, suntem chiar … noi!! in ochii nostri ai sufletului, noi ne vedem tot ca la treizeci de ani!De fapt, este o neconcordanta intre exteriorul si interiorul nostru…!”
Ma opresc din tirada, caci vad ca o lacrima se prelinge de sub ochelarii octogenarei doamne! Imi zice: „Stii, mi-e tot mai greu sa ma scol dimineata. Sa fac gimnastica, sa ma fardez, sa doresc sa ma implic! Incep sa uit lucruri marunte. Vad in jurul meu cum prietenii se sting rand pe rand. Aproape lunar, cineva e internat in spital sau chiar…. ingropam pe cate unul dintre noi. Din cercul prietenilor si cunoscutilor mei! Habar n-ai tu cata lume (mai ales pensionari) vine cu bucurie la filarmonica! Pentru unele „mature doamne”, este evenimentul saptamanal al vietii lor. Doza de fior de care avem nevoie! Ai vazut ca si pe ninsoarea cumplita de acum o luna, sala a fost aproape plina cu batranei?!“. Eh, va marturisesc, ca aceste cuvinte au fost cel mai frumos compliment si cea mai superba „cronica de concert” pe care am auzit-o la adresa filarmonicii banatene! Si, bineinteles, ca ochii mei s-au umezit involuntar. De dragul lor, al acelor suflete tinere in trupuri mature.