Ioan Coriolan Garboni
Daca avem constiinta ca batranetea noastra a fost o experienta rodnica si integrata intr-un fel plin de sensuri scurgerii generatiilor si ca ne-am facut datoria aici pe pamant, atunci suntem pregatiti pentru marele salt… moartea, preludiul vietii de apoi.
In general, sunt doua mari atitudini umane in ceea ce priveste viata de apoi. Sunt ateii (minoritari), care nu cred in Divinitate si nici in viata de apoi, dar ar tinde sa creada in puterea de regenerare a trupului prin congelare si eventual clonare.
A doua (mai numeroasa) crede intr-o forma sau alta in existenta unei Divinitati si intr-o continuare a vietii dupa moarte intr-un alt plan existential sau in reincarnarea din nou pe pamant.
Sigur, ca nu luam in considerare pe cei nehotarati (multi!) care nu stiu ce sa creada despre viata de dupa moartea fizica. Nehotaratii sunt in general semi-atei in tinerete si credinciosi–bigoti la batranete (sic!). Multi, nu cred nici macar in existenta sufletului. Dar iata ce spunea Steiner ca se intampla dupa moarte. ”Cand omul a trecut pragul mortii, el ii intalneste pe cei care au decedat inaintea lui si cu care era, intr-un anumit fel, legat in timpul existentei sale. Intre moarte si o noua nastere noi ne regasim impreuna cu cei apropiati noua. Asa cum pe Pamant avem perceptii de culori, sunete, etc., la fel am putea spune, cu titlul de comparatie, ca dupa moarte suntem inconjurati de un nor de viziuni. In jurul nostru totul este viziune; noi insine suntem viziune. Aici, pe Pamant, suntem carne si sange, acolo suntem viziune.
Dar aceasta viziune nu este un vis; dimpotriva, noi stim ca este o realitate. Defunctul pe care il intalnim, si de care eram anterior legati, este de asemenea viziune; el este oarecum inclus intr-un nor vizionar” Despre Rai si Iad, Steiner il rezuma ca un fel de calatorie a sufletului printre planetele sistemului nostru solar.
“Cei care au facut aici jos pe Pamant dovada unor bune calitati morale beneficiaza de conditii favorabile in perioada care urmeaza dupa moarte. Cei care au manifestat calitati morale insuficiente trebuie sa infrunte conditii defavorabile. Cel mai ingrozitor, va fi singuratatea sufletului nostru, (in cazul de atitudine morala deficitara a sufletului nostru pe pamant) face din noi fiinte nesociabile, spirite solitare in cer, ce nu se remarca deloc din viziunea lor nebuloasa. In aceasta consta cauza esentiala a suferintei de dupa moarte: a ne simti drept spirite solitare, eremiti in lumea spirituala!!” Ma gandeam ca cine ne va judeca sufletelul nostru, atunci cand plutim in deriva asteptand Judecata de apoi.
Cred, ca in prima instanta, cel mai simplu va fi sa ne judecam noi pe noi insine. Impartiali si dureros de sincer, fara a putea sa ascundem nimic din pacatele noastre trecute. Sa te condamni singur la o singuratate… aproape vesnica! Aceasta ar fi dura autojudecare! Cred ca si voi, ca si mine, cred ca mi-ar placea sa stiu, ca atunci cand sufletu-mi ostenit se va ridica prin nori,o sa fiu intampinat si calauzit intr-un nor de miliarde de suflete fericite! Voi nu? Pana atunci, hai sa ne bucuram de viata si, nu luati totul chiar in …tragic ce va spun eu sau altii. Dar, sa stiti un lucru: sufletul vostru intotdeauna stie ce-i rau si ce-i bine! Doar trebuie sa-l ascultam din cand in cand!