TIMISOARA. 55 de ani de Phoenix, aniversati printr-un concert extraordinar, la Timisoara.
CITESTE SI: Timisoara, la un pas sa dea inapoi 6 milioane de euro, bani europeni. Manevra care ne-a salvat, deocamdata
Anul 2017 marcheaza pentru Nicu Covaci si pentru trupa Phoenix doua evenimente majore: 70 de ani de viata, pe care liderul trupei i-a implinit in data de 19 aprilie 2017 si 55 de ani pe scena alaturi de Phoenix.
Primaria Municipiului Timisoara prin Casa de Cultura a Municipiului, sustine acest demers printr-un concert unic, intitulat Phoenix&Friends, care va avea loc in data de 02.06.2017, de la ora 19.00, in Piata Libertatii. Vor participa: A.L.L. Friends Band, Vest Phoenix Cover si Phoenix. Invitati speciali: Moni Bordeianu, Bogdan Bradu, Bogdan Muntenita, Valeriu Sepi si Titi Dragomir.
Phoenix, una dintre primele trupe de muzica rock din Romania a demonstrat si demonstreaza in continuare, ca este un reper important in existenta si spiritul orasului Timisoara.
Compozitor, cantaret, chitarist, pictor si grafician, Nicu Covaci este cunoscut ca fondator si lider al formatiei Phoenix. inca din copilarie a invatat sa cante la pian, acordeon, muzicuta si chitara.
In 1961, Nicu Covaci si Bela Kamocsa au pus bazele unei formatii dupa „modelul” The Shadows. Un an mai tarziu, infiinteaza trupa „Sfintii”, in cadrul brigazii artistice de elevi de la scoala Gimnaziala nr. 2 din Timisoara. Titulatura initiala a fost schimbata in „Phoenix”, pentru a evita conflictele cu autoritatile vremii. Prima compozitie proprie a fost piesa „stiu ca ma iubesti si tu”, inregistrata la radio in 1964. Din anul urmator dateaza alte doua inregistrari: „Bun e vinul ghiurghiuliu” si „Padure, padure”, care au fost primele melodii din rockul romanesc inspirate din folclor.
Phoenix a hranit spiritual generatii de romani, a lansat mari muzicieni si piese nemuritoare. Membrii formatiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului, traseul stilistic al formatiei pornind de la muzica beat, rock psihedelic, hard rock, ajungand la etno – rock. Piese celebre au fost si inca sunt fredonate de generatii intregi: „Vremuri”, „Fata Verde”, „Andrii Popa”, „Strunga”, „Canarul”, „Mugur de fluier”, „Mica tiganiada”, „Nunta” sunt capodopere, care inca scriu istoria Phoenix.
Peste 40 de muzicieni au facut parte din formatia Phoenix de-a lungul anilor, Nicu Covaci fiind nucleul care a pastrat spiritul Phoenix viu, mai bine de o jumatate de secol.
Concertul va avea loc in 02 iunie, de la ora 19.00, in Piata Libertatii din Timisoara.