Opinia Timisoarei

Superimunitate pentru parlamentari. Deputatii si senatorii si-au votat privilegiile!


Deputatul sau senatorul aflat in conflict de interese, constatat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila se sanctioneaza disciplinar cu interzicerea participarii la lucrarile Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioada de cel mult 6 luni„, se arata in forma adoptata, potrivit www.realitatea.net.

De asemenea, cererea de retinere, arestare sau perchezitie a parlamentarilor va trebui sa contina „indicarea cazului prevazut in Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei„.

Pe de alta parte, parlamentarii din Comisia de Statut au mai eliminat din propunerile de modificare a Statutului parlamentarilor si prevederea potrivit careia „mandatul unui senator sau deputat inceteaza la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care se constata existenta unei averi nejustificate si a starii de incompatibilitate„.

Parlamentarii care renunta la autoturism pot beneficia de o suma forfetara al carei cuantum este stabilit de Birourile Permanente pentru a le fi acoperite cheltuielile cu transportul in teritoriu, mai spune noua varianta de Statut. De asemenea, in raportul Comisiei privind Statutul deputatilor si senatorilor a fost introdus un alt amendament care mentioneaza ca se va deconta cel mult un drum dus-intors saptamanal pentru cei care trebuie sa se deplaseze in circumscriptia electorala.

In acelasi timp, comisia a decis sa mentina o prevedere din Statutul deputatilor si senatorilor potrivit careia parlamentarii pot exercita functii sau activitati in domeniile didactic, al cercetarii stiintifice ori ale creatiei intelectuale, precum si in alte domenii stabilite de lege.

Angajatii cu carte de munca sau contract civil al unui Birou parlamentar pot fi reangajati in biroul aceluiasi deputat sau senator si in noul mandat, in cazul realegerii acestuia”, se mai mentioneaza in lege. Totodata, articolul privind neangajarea la birourile parlamentare a rudelor pana la gradul al III-lea a fost mentinut. „Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia pana la gradul al III-lea nu pot fi angajati la respectivul birou parlamentar„, se mai arata in raportul Comisiei privind Statutul.

Exit mobile version