TIMISOARA. Rugby-ul a fost pe lista celor mai devaforizate sporturi in timp de pandemie, competitiile fiind suspendate, unele anulate. Reluarea Superligii trebuia sa aiba loc in aprilie insa a tot fost amanata, iar competitia va avea acum mai putine jocuri.
Se va disputa o etapa care va avea darul sa stabileasca semifinalistele primei ligi. Urmeaza penultimul act si finala.
„Conform ultimelor reglementari din partea Federatiei Romane de Rugby , SuperLiga CEC Bank s-ar putea relua in data de 29.08.2020, iar clubul nostru SCM RUGBY TIMISOARA ar evolua cu Tomitanii Constanta, meciul contand pentru accederea in semifinala care ar avea loc in data de 05.09.2020, iar Finala SuperLiga CEC Bank in 12.09.2020”, este anuntul oficial postat pe pagina de social media a echipei banatene.
Rugby-ul trebuia sa reinceapa cu partide din esalonul doi inca din iulie, ca la inceputul lui august sa se dispute si partide din Cupa Romaniei cu prim-divizionarele intre ele. Pana la urma, nu s-a dat unda verde, iar acum ramane de vazut daca Federatia va da drumul macar Superligii, sau nu.
Dinspre Federatie insa nimic oficial, doar organizarea unei adunari generale, la mare.
„Federatia Romana de Rugby a primit aprobarea necesara desfasurarii Adunarii Generale 2020 din partea Directiei de Sanatate Publica a Judetului Constanta. Aceasta va avea loc pe 10 septembrie, ora 10:00, la Teatrul de Vara din localitatea Neptun, in aer liber. De asemenea, cu o zi inainte, pe 9 septembrie va avea loc si Conferința Nationala de Rugby, ajunsa la editia a treia, aceasta urmand sa inceapa la ora 09:00”, se arata pe site-ul Federatiei.