SuperLuna, fenomen astronomic care are loc la fiecare 14 luni, in timpul caruia satelitul natural al planetei noastre se afla in faza de Luna plina si va aparea mai mare si mai stralucitor decat in oricare alta noapte din 2013.
Fenomenul va avea loc in acest weekend, pe 23 iunie
Fenomenul de SuperLuna, care ofera satelitului natural al Terrei un aspect iesit din comun, este adeseori asociat in credinta populara cu stigmatul unor dezastre naturale, precum cutremure, tsunami, inundatii, taifunuri si cicloane.
Pe 23 iunie, Luna va aparea mai mare si mai stralucitoare ca de obicei si se va afla la cea mai mica distanta fata de Terra din intregul an – 356.991 de kilometri.
In ciuda scenariilor apocaliptice legate de SuperLuna existente in credinta populara, cercetatorii de la NASA au anuntat ca nu au descoperit nicio corelatie directa intre dezastrele naturale de pe Terra si apropierea Lunii de Terra.
in timpul fenomenului de SuperLuna, Pamantul, Soarele si Luna sunt aliniate – Terra aflandu-se intre Luna si Soare. Fortele grativationale exercitate pe Terra de Luna si Soare determina cresterea si scaderea mareelor, fapt care i-a determinat pe „alarmisti” sa creada ca exista o legatura intre SuperLuna si calamitatile naturale.
Potrivit NASA, mareele din timpul fenomenului de SuperLuna sunt doar cu cativa centimetri mai inalte decat cele produse in noptile obisnuite.
In 2013 au mai fost deja cateva SuperLuni, insa niciuna dintre ele nu s-a produs in timpul fazei de Luna plina.
Potrivit site-ului EarthSky, o alta Luna plina la fel de apropiata de Terra va putea fi vazuta abia in august 2014.
SuperLuna reprezinta acel fenomen astronomic care consta in suprapunerea fazei de Luna plina sau Luna noua cu pozitia Lunii la perigeul traiectoriei sale circumterestre.
SuperLuna este un termen nou introdus in astronomia moderna si a fost inventat de astronomul Richard Nolle in 1979.