A căutat mâncare in curtea unui liceu si a rămas captivă intr-o groapă. Este patania unei vulpi din Hunedoara.
Elevii au observat-o si au dat alarma, joi după prânz.
CITESTE SI: I-au ars la buzunare. 90.000 de lei amenzi pentru doi tupeisti la Timisoara. FOTO
Animalul intrase în grădina Colegiului Tehnic „Matei Corvin”, unde a fost surprins de o surpare de pământ. Nu a mai reusit sa se elibereze.
La fața locului au ajuns imediat pompierii. Acestia au salvat vulpea si o vor elibera în natură.
„Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Hunedoara a fost solicitat astăzi, pentru eliberarea unei vulpi, care a rămas blocată într-o groapă, din cauza surpării pământului. Evenimentul a avut loc în curtea Colegiului Tehnic „Matei Corvin”. Colegii noștri au reușit să elibereze imediat vulpea și au anunțat Serviciul de ecarisaj al Primăriei Municipiului Hunedoara pentru a prelua în siguranță animalul, care urmează să fie eliberat în mediul natural„, au transmis reprezentantii ISU Hunedoara.