TIMISOARA. Patrularile cu salupa pe Bega n-au insemnat doar observarea atenta a malurilor, ci si descoperirea mai multor probleme ce exista pe marginea canalului. Politistii au inceput patrularile pe apa in urma cu cateva saptamani si nu a durat mult pana cand au inceput sa taie amenzi pe banda rulanta.
CITESTE SI: Imagini de infarct sub Bastion la Timisoara. Ce-a putut pati un sofer. Video
„In ultima luna au fost identificate 60 de nereguli, de la inceputul anului fiind constatate 232, principalele probleme fiind mobilierul urban deteriorat, iluminatul public nefunctional in unele zone, vegetatie necosita, rampe de deseuri pe maluri, copaci cazuti in Bega, cosuri de gunoi si toalete neigienizate, cabluri cazute. De asemenea, tot de la inceputul acestui an, politistii locali au aplicat un numar de 95 sanctiuni contraventionale pentru consum de alcool, tulburarea linistii publice, aruncarea de deseuri, formarea de rampe clandestine de deseuri”, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.
In timpul lor liber, politistii locali de la Biroul Patrulare Navala, impreuna cu reprezentanti ai Biroului Salubrizare din cadrul Primariei Timisoara au avut loc si mai multe actiuni de curatenie pe malurile Begai. De asemenea, oamenii legii spun ca, in urma patrularilor cu salupa, au gasit mai multi oameni ai strazii, pe care i-au indrumat spre centrele sociale.
Politistii locali anunta ca vor continua actiunile de acest gen si in perioada urmatoare.