TIMISOARA. Elevii timisoreni sunt pregatiti sa intre in Cartea Recordurilor! Ei au repetat miscarile sincron pe care le vor dansa vineri, de la ora 13, in Piata Victoriei! Tinerii spera sa depaseasca recordul din 2008: 27.040 de participanti.
Liceenii vor dansa impreuna timp de 7 minute, sincronizandu-si miscarile pe muzica lui Johann Strauss- fiul: cadrilul din opereta Liliacul – cu cele patru parti Pantalon, Ete, Pastourelle, Finale).
”Maine (vineri, n.red), vor participa la Parada absolventilor de liceu aproximativ 1.000 de persoane la Timisoara si putin peste 300 la Lugoj. Sunt mai putini decat in 2011, cand au participat la dans 1.500 de elevi. De la sfarsitul lunii martie se pregatesc pentru acest moment”, ne-a spus Vera Arsin, coordonatoarea evenimentului.
Tinerii vor purta tricouri albe, mov si negre si vor folosi umbrele intr-una din cele patru parti ale momentului artistic. Cromatica va fi una speciala, iar galerii foto de la eveniment veti putea gasi pe www.opiniatimisoarei.ro.
Daca in anii trecuti, platoul din fata Operei Nationale era pregatit pentru acest moment, in acest an, organizarea celui mai mare karaoke live din tara, in centrul Timisoarei, le pune probleme organizatorilor Paradei absolventilor, scena si schelele de lumini amplasate in fata Operei limitand spatiul de desfasurare al liceenilor.
Initiatorii acestei manifestatii sunt doua scoli de dans din Slovenia, care au dorit sa exprime, acum zece ani, bucuria absolventilor de liceu la terminarea unui ciclu important din viata lor. Aceasta febra a dansului s-a extins, incet, in mai multe tari.
Timisorenii au primit-o cu multa bucurie si doresc ca in anii urmatori sa cuprinda fiecare liceu din judetul Timis si din tara. Editia din acest an este a IV-a organizata la Timisoara.
FOTO: Virgil Simonescu