TIMISOARA. S-a iesit in strada, din nou, pentru sustinerea familiei Bodnariu, din Norvegia, ai carei copiii au fost luati in grija statului. La Timisoara, cateva sute de persoane au iesit in fata Prefecturii cu pancarde si si-au spus nemultumirile.
„Suntem consternati de evenimentele care au avut loc in ultimele luni in Norvegia, cu privire la cazul familiei Marius si Ruth Bodnariu – confiscarea tuturor celor 5 copii de care Sistemul de Protectie a Copilului norvegian (Barnevernet). Drept urmare zeci de mii de oameni vor demonstra global pentru a arata solidaritatea cu familia Bodnariu, care a pierdut custodia celor 5 copii in cadrul unui proces administrativ care incalca atat legile si conventiile internationale, cat si drepturile omului. Protestatarii vor fi vocea opozanta fata de practicile inumane ale Barnevernet, implicit ale Norvegiei”, au transmis organizatorii protestului.
Cei care au iesit in fata Prefecturii in semn de solidaritate fata de familia Bodnariu au adus cu ei pancarte scrise in limba engleza, cu mesaje precum „sustinem reunirea familiei Bodnariu” sau „Bernevernet=distrugerea familiei”.
Potrivit organizatorilor, zeci de mii de persoane au demonstrat pasnic in peste 50 de orase din Romania, Europa, USA, Canada, Australia si Noua Zeelanda, impotriva abuzurilor comise de catre Serviciul de Protecte a Copilului din Norvegia.
La inceputul acestei luni, in urma unei decizii judecatoresti, mezinul familiei Bodnariu, Ezekiel, s-a intors acasa, in sanul familiei.
Foto: Virgil Simonescu