TIMISOARA. Examenul de definitivare in invatamant a devenit mai acesibil pentru tinerii care intra in sistem. Astfel, dupa numai un an de predare, cadrul didactic se poate inscrie pentru examen si, daca paraseste sistemul, se poate oricand intoarce sa lucreze in educatie, daca sunt posturi vacante.
263 de profesori s-au inscris in acest an pentru examenul de definitivat in judetul Timis. Examenul va avea loc in 18 iulie in mai multe centre din judet, explica Ramona Vasiescu, inspector de specialitate in cadrul Inspectoratului Scolar Timis.
„Anul trecut am avut 171 de persoane inscrise pentru examenul de definitivare in invatamant. Din acestea, 152 au fost prezente. Noutatea cea mai importanta, fata de anii precedenti, vizeaza stagiul de minim un an la catedra pentru cei care se inscriu pentru examen. Pana in acest an, metodologia prevedea cel putin 2 ani de activitate didactica”, a adaugat inspectorul scolar din Timis.
Astfel, in perioada urmatoare vor avea loc inspectiile la clasa. Nota minima ce le asigura intrarea in examenul scris, este 8, acordata de o comisie formata din inspectorul de specialitate, metodist si directorul unitatii de invatamant.