Atac furibund al unor bodyguarzi asupra unui tanar in plin centrul Aradului. Minute bune victima, de 22 de ani, a fost batuta cu cu pumnii, cu picioarele si cu niste bate.
Totul s-a petrecut la finele anului trecut, insa abia acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere au ajuns in spatiul public.
Tanarul de 22 de ani a injunghiat atunci un agent de paza intr-un local din zona strandului Neptun. Colegii acestuia au decis sa-l pedepseasca, l-au urmarit pana in fata Primariei Arad, unde s-au napustit asupra lui.
6 minute l-au lovit cu furie din toate partile, pana cand a ramas inconstient, la pamant.
Victima a ajuns in cele din urma la spital si a fost arestata preventiv doua zile mai tarziu pentru injunghierea agentului de paza de la strand. Acum e in arest la domiciliu.
UPDATE: Dupa ce imaginile violente au ajuns in spatiul public, reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Arad au reactionat.
„La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 și 2 C.pen., port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a – alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., respectiv purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin 2 C.pen.
Din cercetările efectuate până în prezent s-a conturat următoarea situație de fapt:
În dimineaţa zilei de 29.12.2019, orele 05:30, în incinta ștrandului din municipiul Arad, pe fondul unei altercaţii generate de jignirea și agresarea fostei prietene, în timp ce era scos cu forța din interior, o persoană de sex masculin i-a aplicat agentului de pază mai multe lovituri cu un cuțit, inclusiv în zona abdominală, producându-i leziuni grave care i-au pus viața in primejdie si care au necesitat ulterior internarea de urgenţă a acestuia în Spitalul Clinic Judeţean Arad – Secţia Chirurgie, respectiv supunerea acestuia la o intervenție chirurgicală. Imediat după aceea, autorul agresiunii a părăsit zona în fugă.
În continuare, victima, mai mulți agenți de pază și un client al localului l-au urmărit pe agresor, l-au ajuns din urmă, l-au imobilizat, i-au aplicat mai multe lovituri și au apelat Serviciul de urgență 112.
La puțin timp după aceea, un echipaj medical și un echipaj de poliție s-au deplasat la fața locului. Atât victima înjunghiată cât și agresorul au fost internate la Spitalul Clinic Judeţean Arad – Secţia Chirurgie.
Ca urmare a propunerii formulate de Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, agresorul care i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit agentului de pază a fost inițial arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile, iar ulterior măsura preventivă a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu.
Separat, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost formulat un denunț cu privire la aceleași aspecte care fac obiectul dosarului penal menționat mai sus.
Deoarece denunțul formulat nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 290 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 289 alin. 2 C.proc.pen. (Denunțul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.), s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. 2 C.proc.pen., solicitându-se petiționarului completarea acestuia. Până în prezent petiționarul nu s-a conformat, în ciuda faptului că a fost citat de mai multe ori în acest scop.
Astfel cum am arătat mai sus reiterăm că, în același dosar se fac cercetări și sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, vizând modalitatea în care agresorul a fost imobilizat și agresat de persoanele care l-au urmărit. La data de 29.12.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, fiind totodată administrate probe pentru lămurirea situației de fapt.
Dosarul este instrumentat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, respectiv Poliția Municipiului Arad – Biroul de Investigații Criminale, care desfășoară activități în baza delegării procurorului de caz.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare, atât cu privire la agresarea agentului de pază cât și cu privire la împrejurările în care agresorul a fost imobilizat.
Facem precizarea că acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în acest sens, iar arestul preventiv și arestul la domiciliu constituie măsuri preventive, activităţi care nu înfrâng principiul prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură persoanele cercetate„, transmit reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Arad.