TIMISOARA. Un tanar de 24 de ani a fost ridicat de politisti la Timisoara dupa ce a furat diferite sume de bani dintr-o banca din Bucuresti.
CITESTE SI: Un pacient a luat foc pe masa de operatie la Spitalul Judetean Timisoara. A fost ranit si un medic. Video
Barbatul a lucrat la o banca din capitala din 2018 pana in luna noiembrie a anului trecut. In tot acest timp, tanarul care lucra online, de acasa, s-a ‘servit’ din banii aflati in conturi si a facut mai multe tranzactii, cauzand o paguba de aproape 80.000 de lei, adica 16.000 de euro.
Banca a sesizat politia, iar in urma cercetarilor oamenii legii au dat de urma tanarului. Joi, ofiterii de la Investigatii Criminale au intrat peste tanar in locuinta din Timisoara. De aici au ridicat mai multe telefoane mobile, un laptop, carduri bancare si cartele SIM, pe care barbatul le-ar fi folosit in operatiuni.
Individul a fost dus in Arestul Politiei pentru 24 de ore, iar vineri a fost dus in fata magistratilor. Acestia au dispus masura controlului judiciar pentru urmatoarele 60 de zile pentru tanar, care este acuzat de fals informatic in forma continuata sub forma participatiei improprii, fals informatic in forma continuata, acces ilegal la un sistem informatic in forma continuata si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos in forma continuata.