Grav accident de circulatie joi dimineata in apropiere de Arad. Un motociclist de 33 de ani si-a pierdut viata dupa ce s-a lovit de o masina.
Accidentul s-a petrecut pe drumul Curtici – Arad, in jurul orei 6.30.
Impactul a fost atat de puternic incat motociclistul a fost aruncat la zeci de metri intr-un sant de pe marginea soselei.
„Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 44 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709B, în afara localității Arad, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 33 de ani, din Macea.
În urma impactului a rezultat decesul șoferului motociclului.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul autoturismului nu se afla sub influența alcoolului„, transmit reprezentantii IPJ Arad.
Politistii au intocmit un dosar penal de ucidere din culpa si incearca sa stabileasca cu precizie cum s-a produs nenorocirea.