SZEGED. La o aruncatura de bat de Timisoara, la Szeged, atmosfera din Targul de Craciun, amenajat in centrul orasului, e una ca-n basme. Casutele de lemn adapostesc marfa variata, iluminatul artistic e feeric, iar brazii inalti si bogati. Totul e aranjat cu mult bun gust si nimic nu te duce cu gandul la cuvantul kitsch.
Targul de Craciun de la Szeged este asezat pe aleea centrala din parculetul aflat in centrul orasului. De o parte si de alta a acesteia se insira casute de lemn si tonete pline cu bunatati si cadouri pentru toate gusturile. De la ornamente de Craciun la cosmetice bio, de la covoare lucrate manual la blanuri si tricotaje traditionale, bijuterii, pietre semipretioase, imbracaminte, suveniruri mesterite in lemn sau lut, si de la carti la mezeluri si branzeturi, castane coapte sau vin fiert, toata lumea poate gasi ceva de cumparat pentru cei dragi de sarbatori ori de… degustat, dupa caz.
Interesant este faptul ca desi se pot servi o multime de mancaruri de-ti lasa gura apa, in centrul Szegedului nu duhneste a fum si ulei incins. Gratarele sunt pregatite in interiorul tonetelor, asa incat mirosurile nu se imprastie in toata zona. La fel si vinul fiert, care este preparat inauntru si nu in cazane descoperite.
Luminile de sarbatori imbraca targul de Craciun din centrul Szegedului intr-un paienjenis stralucitor, asemenea unui tunel magic. La unul dintre capetele acestuia, un loc de joaca pentru copii extrem de ingenios conceput: un labirint din baloti de paie, in centru caruia a fost ridicat un mic foisor. Veselia copiilor e mare atunci cand se reped printre baloti, incercand sa ajunga in centrul labirintului. Intreaga instalatie nu a costat mult, tinand cont de materialul din care este realizata – paie si lemne de brad – in schimb multumirea micutilor care se distreaza pe cinste e mare.
Doi brazi de Craciun imensi strajuiesc cele doua capete ale zonei destinate promenadei si cumparaturilor. Sunt extrem de inalti, cu cetina bogata si impodobiti spectaculos, spre bucuria celor care-si fac poze sub ramurile lor.
In continuarea aleii din parc, unde sunt amplasate casutele targului de Craciun, se intinde strada ce duce spre piata centrala a orasului, impodobita si ea cu lumini stralucitoare. In piata, artistii sustin scurte spectacole care-i incanta pe trecatori: de la cantece de Craciun la jonglerii cu flacari, rasplatite cu cativa forinti daruiti de cei care au asistat la reprezentatie.
Atmosfera din centrul Szegedului iti umple sufletul de bucurie, luminile de sarbatori de pe strada sau cele care imbraca cladirile impunatoare din zona, rasunetul cantecelor de Craciun, brazii, spectacolele si casutele din targ, toate par desprinse din ilustratele de sarbatori de odinioara.