TIMISOARA. Crima oribila la Timisoara! Un taximetrist si-a dat ultima suflare vineri, in zona Bucovina. Barbatul a fost injunghiat in plina zi in zona gatului, pe strada Munteniei. Timisorenii care locuiesc acolo sunt socati.
Taximetristul nu avea domiciliu in zona Bucovina, asa ca cel mai probabil avea un client pe care il ducea acolo. Barbatul a fost gasit pe caldaram, langa masina. [Codul saptamanii 7-13 ianuarie: 701]
Locatarii sunt speriati si nu isi explica ce s-a intamplat. Taximetristul avea 46 de ani si lucra la cea mai cunoscuta firma din oras. Era casatorit si avea un copil.
„Un taximetrist a fost injunghiat pe strada Munteniei din Timisoara, zona Bucovina, de un client, in zona gatului. El a murit pe loc. Politistii fac verificari la fata locului pentru a afla cum s-a produs acest incident”, a spus Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie Timis.
Potrivit anchetatorilor, taximetristul a reusit sa iasa din masina, fiind vazut de o femeie care trecea in acel moment pe strada.
Totul s-a intamplat in jurul orei 15:40. Barbatul a preluat un client, nu se stie de unde, l-a dus pe strada Munteniei. Acolo a tras pe dreapta, a oprit ceasul si i-a spus pretul. Oamenii legii spun ca cel mai probabil nu s-au inteles la suma, clientul a vrut sa negocieze, dar taximetristul nu s-a lasat, asa ca clientul a scos un cutit si i-a taiat gatul.
„Un singur echipaj de urgenta cu medic a mers la fata locului. In momentul in care echipajul a ajuns, taximetristul era deja decedat, pentru ca plaga era la nivelul gatului cu lezarea vaselor mari. I-a fost sectionata artera carotida. Moartea s-a produs foarte rapid. Chiar si daca era un medic acolo, era foarte greu de salvat, daca nu imposibil”, ne-a declarat Iancu Leonida, directorului Serviciului de Ambulanta Timis.
______________________________
UPDATE! Politia a instituit filtre in oras
Politistii au instituit filtre prin Timisoara pentru a-l prinde pe criminalul taximetristului.
Oamenii legii spun ca arma crimei nu a fost gasita la fata locului. Cel mai probabil, suspectul a luat-o cu el sau a aruncat-o intr-un loc ferit de ochii lumii.
______________________________
UPDATE! Criminalul purta sapca
Potrivit martorilor, cel care l-a injunghiat pe taximetristul de 46 de ani este un pustan. Un barbat care se afla in zona spune ca din masina taximetristului a coborat „un pustan cu sapca pe cap”.
______________________________
UPDATE! Doi indivizi suspecti in cazul taximetristului injunghiat vineri la Timisoara au fost dusi la audieri.
Acestia au fost ridicati de oamenii legii dintr-un bar, in cursul noptii de vineri spre sambata. Politistii nu stiu cu siguranta daca intr-adevar unul dintre ei este criminalul. Asta vor afla, cel mai probabil, dupa audieri.
____________________________
UPDATE! Cei doi suspecti audiati de politisti nu au fost retinuti.