TIMISOARA. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş și Camera de Comerț Italiană pentru România, în baza parteneriatului de colaborare dintre cele două organizații, au organizat o noua prezentare pentru specialistii din domeniul sanatatii. De data aceasta, seminarul prezinta experiența italiana în tratamentele bio de medicină regenerativă, sub genericul Tehnologia RIGENERA și Microgrefarea dezvoltată de HBV Torino.
„Ne bucuram sa prezentam cel de-al doilea seminar pe tema sanatatii in Timisoara. Acest seminar se desfasaoara sub acordul parteneriatului de colaborare al CCIA Timis cu Camera de Comert Italiana pentru Romania. Primul seminar a fost in februarie, pe tema fizioterapiei, iar in cadrul lui s-au prezentat tehnicile inovatoare pe partea medicala si aparatele noi din domeniu„, a spus Stana Stoianov, directorul Departaementului Relatii Economice cu Mediul de Afaceri.
Evenimentul l-a avut ca oaspete pe presedintele Camerei de Comert Italiene pentru Romania, care a vorbit despre dezvoltarea relatiilor dintre cele doua tari si organizarea de evenimente comune.
„E o placere sa fiu in Timisoara. Asta e o parte dintr-o serie de evenimente, care nu va fi formata doar din seminarii tehnice, pe domeniul sanatatii, ci si pe energie sau alte domenii unde intreprinderile italiene care sunt in Romania sau care inca nu au ajuns in Romania au ceva inovator de demonstrat si de adus aici. Vom avea si o serie de seminarii care vor fi facute chiar in Italia si o serie de delegatii care vor veni din Italia catre Romania si Timis in mod particular si delegatiile romanesti care se vor duce in Italia pentru a gasi parteneri de afaceri” , a spus Roberto Musneci, președinte al Camerei de Comerț Italiană pentru România.
Tehnologia prezentata in cadrul intalnirii de la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT este deka prezenta in Romania, iar despre beneficiile pe care ea le aduce pacientilor a vorbit medicul Bogdan Ivanescu.
” Este vorba despre o tehnologie inovatoare, care va fi pusa la dispozitia timisorenilor incepand de astazi, de microgrefare. Microgrefarea poate nu inseamna mare lucru. In traducere libera, cu aceasta tehnologie putem vindeca marii arsi intr-un timp foarte scurt si cu eforturi financiare pentru institutiile financiare foarte mici. La fel de bine, putem aborda si trata pacientii suferinzi de artroza, avem posibilitatea de a infrumuseta chipul timisorencelor, fiindca aplicatiile sunt multiple, sunt inclusiv la nivelul rejuvenarii faciale sau, daca este sa vorbim, despre alopecie.
Aceasta tehnologie merge de la subiecte grave, amenintatoare de viata, pana la componenta de frumusete sau de viata mai buna„, a precizat medicul Bogdan Ivanescu.
Evenimentul s-a adresat în principal chirurgilor plasticieni, ortopezilor și reumatologilor, dar și altor specialiști din alte domenii medicale.