TIMISOARA. Remus Vasut, tanarul care construia acasa bombe si incerca sa le vanda, prins la sfarsitul anului trecut, in urma unei operatiuni de amploare la Arad, va fi arestat la domiciliu. Asa au decis judecatorii Curtii de Apel Timisoara.
Magistratii i-au prelungit mandatul de arest preventiv, insa, potrivit noului Cod Penal, Vasut va merge acasa, unde va fi strict supravegheat.
Barbatul de 20 de ani este cercetat pentru acte de terorism si nerespectarea regimului materialelor explozive.
Ramane de vazut daca barbatul va formula o contestatie impotriva deciziei magistratilor de la Curtea de Apel Timisoara, care se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Remus Vasut va ramane inca cel putin 2 zile dupa gratii, pentru abia atunci ii expira vechiul mandat de arestare preventiva ce i-a fost prelungit de mai multe ori.
„S-a dispus arestarea la domiciuliu pentru 30 de zile, solutia nu este una definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre suspect. Acesta nu a fost trimis in judecata, se afla inca in faza de urmarire penala de catre procuror„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Pup, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara.
Va reamintim, in luna decembrie a anului trecut, opiniatimisoarei.ro dezvaluia in exclusivitate ca procurorii DIICOT Timisoara, impreuna cu politisti si lucratori SRI Arad l-au prins pe aradeanul cercetat acum pentru terorism, dupa ce construise in propria casa mai multe bombe ce puteau exploda si ucide oameni in orice moment. Se documentase pe internet, de unde si descarcase manuale pentru confectionarea de dispozitive explozive si ceruse sfaturi de la un specialist in chimie.