Atentatele din Norvegia si scandalul monstru de la Deta i-au pus serios pe jar pe politistii timiseni. La ultima sedinta a Colegiului Prefectural, desfasurata la palatul Administrativ, una dintre zecile de persoane aflate in sala a uitat in urma o geanta, care, evident, a devenit suspecta.
Pachetul a fost imediat reperat de unul dintre jurnalisti care l-a anuntat pe un politist aflat pe holurile institutiei.
Omul legii a asigurat zona, a evacuat personalul din sala, a preluat cu inima in dinti „coletul”, probabil a scuipat in san, a deschis si a rasuflat usurat.
In geanta nu era nicio bomba, nici macar o arma, ci doar vreo doua acte ale proprietarului.
Acesta tare s-a mai bucurat cand si-a regasit lucrurile. El este nimeni altul decat Florin Frugina, directorul coordonator al Garzii Financiare Timis, care, chemat in graba la raport de reprezentantul Guvernului in teritoriu, si-a uitat geanta sub scaunul din sala de sedinta.
_________________________________________________________________________
NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!