Desi punctajul minim de admisibilitate a fost redus de la 70 la 50 de intrebari rezolvate, din cele 100 cate are testul, mai mult de sfert dintre candidati s-au declarat „invinsi” de aceasta procedura inventata de UNBR prin care se incearca limitarea accesului in profesie.
Mai exact, din cei 138 de candidati din judetul Timis, doar 103 au obtinut punctajul necesar pentru a intra la examenul propriu-zis de verificare a cunostintelor teoretice, ceilalti urmand sa mai aprofundeze materia si, ca la scoala de soferi, sa rezolve cat mai multe teste pana la viitoarea sesiune de admitere.
Procentajul celor care au cazut la preselectie a foat aproape dublu printre candidatii din Arad, Bihor, Hunedoara, Caras-Severin si Satu-Mare, care sunt arondati tot Centrului Teritorial Timis din cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, organizatorul „competitiei”, in conditiile in care din cei 166 de licentiati in Drept inscrisi la concurs, doar 119 au mers mai departe.
„Gradul de admisibilitate dupa testul grila este mult mai mare decat in anii trecuti, cand, in urma acestei probe preliminare, plecau acasa peste jumatate din cei inscrisi”, spune decanul Baroului Timis, avocatul Valeriu Rauta.
De altfel, testul grila a facut ravagii si la examenele nationale de admitere in magistratura si la Institutul National al Magistraturii (INM), unde au „capotat” peste 90 la suta dintre candidati. Mai exact, la admiterea in magistratura, din cei 1200 de candidati inscrisi pentru ocuparea celor 200 de posturi de judecator si procuror la instantele din tara au mai ramas 112, in timp ce, la INM, din cei 3832 de candidati care intentionau sa devina auditori de justitie, doar 388 au invins testul grila.
La Timisoara, candidatii care au trecut de preselectia grilei la examenul de primire in profesia de avocat urmeaza sa sustina, in 25, 26 si 27 septembrie, examenele la Drept civil si Drept procesual civil, Organizarea si exercitarea profesiei de avocat si Drept penal si Drept procesual penal.