TIMISOARA. Timisoara 89ers a trecut cu 12-6 de Bucharest Warriors in etapa de deschidere a Campionatului National de fotbal american. Banatenii au condus tot timpul pe tabela, iar diferenta putea fi mai mare, insa banatenii au ratat transformarile.
Prima repriza a duelului dintre Timisoara 89ers si Bucharest Warriors a fost una echilibrata, insa cu mai multe erori din partea banatenilor. Timisorenii au deschis scorul cu un touchdown al lui Florin Velcota, dar Alexandru Rat nu a reusit sa aduca si punctul suplimentar. Pana la pauza mare a partidei, bucurestenii au reusit egalarea prin Burlacu, si au ratat si ei transformarea punctului suplimentar, lucru care a dus la egalitatea de la pauza, 6-6.
In repriza secunda, duelul apararilor a continuat, acestea reusind sa repare boacanele facute de ofensive. Timisoara avea sa dea lovitura in finalul sfertului 4, cand aflati la al patrulea atac, banatenii au reusit sa inscrie un touchdown prin Alexandru Rat. Jucatorii lui Alexander Klein au incercat o conversie de doua puncte, mingea a mers catre acelasi Rat, dar acesta a fost blocat. Timisoara a incheiat meciul in atac, a contabilizat peste 50 de yarzi de penbalizare, doua fumble-uri si doua interceptii, dar s-a impus cu 12-6.
In primul meci al acestei runde, Cluj Crusaders a invins cu 58-17 pe Mures Monsters. Urmatorul meci pentru banateni este programat la inceputul lunii aprilie, tocmai pe terenul Muresului.