TIMIȘOARA. După ce în 2023, au fost montate 12 defibrilatoare automate externe în spații publice din Timișoara, cumpărate printr-un proiect al Spitalului Municipal, iar din 2022 compania MENSAVE întregește rețeaua printr-un alt program, ultimele 7 astfel de dispozitive de intervenție rapidă și eficientă în caz de stop cardiac.
Defibrilatoarele automate externe instalate de MENSAVE sunt în locații strategice din oraș și sunt integrate direct în sistemul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Această integrare permite Serviciului de Urgență 112 să direcționeze mai eficient martorii unui infarct către cel mai apropiat defibrilator disponibil, până la sosirea echipajelor medicale. Aparatele sunt vizibile ca locatie GPS in aplicatia DSU (aplicatie ce poate fi descarcata atat din app store, cat si din google play). În astfel de situații critice, fiecare secundă contează, iar accesul rapid la un DAE poate crește șansele de supraviețuire cu până la 70%.
Defibrilatoarele Externe Automate (DEA) sunt ușor de folosit și nu necesită cunoștințe medicale de specialitate din partea utilizatorilor, pentru că sunt dotate cu comenzi vocale care îi îndrumă pe aceștia în legătură cu acțiunile pe care trebuie să le realizeze. Dispozitivele sunt de înalta tehnologie, astfel încât ele nu acționează în cazul în care detectează activitate cardiacă la persoană asupra căreia urmează să fie folosite.
Ultimele 7 aparate conectate la DSU se găsesc:
– 2 defibrilatoare automate externe la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara
– 1 defibrilator automat extern pe clădirea Politehnicii / Palatul Lloyd din Piață Operei, Timișoara. Defibrilatorul este sponsorizat 100% de către MENSAVE. Proiect realizat în parteneriat cu Politehnică Timișoara și Druckeria
– 1 defibrilator automat extern în clădirea Oncocenter – Strada Gării, numărul 1A
– 1 defibrilator automat extern la Gara de Nord Timișoara. Proiect realizat în parteneriat cu Club Lions Diamond Timișoara
– 1 defibrilator automat extern pe platforma INCONTRO la compania ELMA Electronic
– 1 defibrilator semi-automat extern la Catedrala Mitropolitană din Timișoara oferit integral de către MENSAVE.
Celelalte 12 instalate de Spitalul Municipal Timisoara sunt în Piata Unirii, Piata Libertatii, cartierul Iosefin, Piata Traian si Sala Olimpia.