Federatia Romana de Badminton a propus Primariei Timisoara realizarea unei asocieri pentru finantarea si organizarea in comun, in orasul de pe Bega, a mai multor competitii interne si internationale ce vor avea loc anul acesta.
Cel mai important dintre evenimente va avea loc in perioada 13-16 martie. Este vorba de Internationalele Romaniei, o competitie de traditie, cuprinsa in Circuitul European de Badminton si care a ajuns anul acesta la cea de-a 9-a editie.
Primul concurs din Circuitul European, organizat si desfasurat in Romania, a avut loc la Timisoara, in anul 2006 sub titulatura de ‘Banuinvest International’, dar de anul trecut competitia si-a schimbat denumirea in ‘Internationalele Romaniei’.
La editia din 2013 au participat 170 de sportivi, din 33 de tari, de pe 5 continente, inclusiv Coreea, a doua echipa din lume ca valoare fiind prezenta cu echipa de juniori.
Pentru anul acesta se anticipeaza un eveniment de si mai mare amploare. La competitia de saptamana viitoare, care va fi dotata cu premii in valoare de 5000 de dolari, sunt asteptati sportivi din cele mai indepartate colturi ale lumii, precum Indonezia, Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia,Mauritius, Mexic, Africa de Sud, dar si din Austria, Anglia, Finlanda, Italia, Portugalia, Rusia, Franta sau Grecia.
De asemenea, vor fi prezenti si peste 50 de oficiali si arbitri straini si romani. Se anticipeaza totodata si un numar mai mare de spectatori, motiv pentru care Federatia a decis mutarea competitiei din Complexul Banu Sport, in Sala Constantin Jude.
Turneul face parte din Circuitul European de Badminton 2013 – 2014, organizat de Federatia Europeana de Badminton si puncteaza in clasamentul mondial al Badminton World Federation.
Organizatorii au solicitat Primariei Timisoara un sprijin financiar, care a si fost aprobat de Consiliul Local, de 75.000 de lei, municipalitatea asociindu-se cu Federatia Romana de Badminton.
Costurile totale de organizare sunt estimate la 270.000 lei.