TIMISOARA. La numai trei zile distanta de videoclipul lansat de cunoscutul regizor Florin Iepan We are happy in Timisoara, iata ca pe Harta fericirii, Timisoara figureaza cu un al doilea film. Orasul este promovat asadar intr-o noua productie in care se regasesc oameni frumosi si veseli, aratand lumii ca traiesc intr-o urbe demna sa primeasca titlul de capitala culturala a Europei.
Videoclipul Happy Timisoara, varianta a doua, dupa cel semnat de Florin Iepan, a fost realizat de Asociatia ‘Happy Romania’ care a mai facut astfel de filmulete si pentru Bucuresti, Cluj, Alba Iulia si Sibiu, iar in scurta vreme vor repeta figura la Iasi si Constanta. Totul intr-un proiect de branding Romania cu care se va ajunge la un festival international de profil.
Echipa care s-a ocupat de realizarea videoclipului de la Timisoara a fost formata din 7 membri: regizorul Virgil Nicolaescu, doi operatori imagine, 1 fotograf , 2 editori de imagine si un organizator, care a fost secondat in permanenta de timisoreanca Oana Barbu, cea care a asigurat locatiile si s-a ocupat de casting.
Selectia celor care au jucat in clip s-a facut pe Facebook, unde oricine a avut voie sa se inscrie. In cele din urma 50 de persoane au fost alese din mai bine de 200 care si-au exprimat dorinta de a participa. Important a fost ca cei selectati sa fie carismatici, veseli, expresivi.
In imaginile surprinse la Timisoara se regasesc oameni de toate varstele, inclusiv sportivi, tineri artisti si cantaretele Kamelia si Anastasia.
In premiera, echipa Eye in the Sky a oferit imagini filmate din aer, cu drona, fiind primul clip in care se folosesc si cadre luate de la inaltime.
In total, echipa Happy Romania a filmat o zi si jumatate in locuri precum: Piata Operei, in Piata Traian, la Fabrica de Bere, in Bastionul Therezia, in Piata Libertatii, Podul Decebal.
Si tot in premiera, campioana a Romaniei, echipa de rugby RCM Timisoara s-a implicat in acest proiect, la care au mai participat si doi jucatori de la ASU Politehnica (echipa din liga a IV-a antrenata de Paul Codrea) si echipa de copii Juventus Timisoara. Rugbystii au filmat in doua locatii diferite, mai intai la stadionul din Ronat, chiar inainte de antrenament si apoi, la Bastion.
„Am implicat echipa in acest proiect pentru ca ne-am dorit sa participam la promovarea orasului si ni s-a parut propice aceasta idee si pentru a promova diversitatea de la echipa noastra si din punct de vedere a natiilor. Am reusit sa inseram in clip si cateva scheme de la rugby, au fost filmate si cateva margini… Baietii au fost extrem de cooperanti, a fost nevoie de doar 2 duble, regizorul Virgil Nicolaescu chiar a declarat ca nu a mai intalnit o echipa sportiva cu o stare de spirit atat de pozitiva”„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Oana Barbu, director de comunicare la RCM Timisoara.
Colegul nostru Virgil Simonescu i-a insotit pe cei de la echipa Happy Romania in timpul filmarilor de la Timisoara si a realizat un making of al evenimentului. Iata mai multe foto de pe…platourile de filmare!
Vezi mai jos varianta a doua Happy Timisoara!