TIMISOARA. SCM Timisoara a invins la limita, 13-12, pe Stiinta Baia mare intr-o partida care a contat pentru penultima etapa din sezonul regular al Ligii Nationale de rugby. Un rezultat atat de strans intre cele doua nu se mai inregistrase de aproape 7 ani.
CITESTE SI: Dumbravita, la primul esec al sezonului. Timisenii invinsi in prelungiri de Craiova
Timisorenii au fost cei care au inceput mai bine, si dupa ce au ratat o lovitura de pedeapsa prin Rupanu, gazdele au ‘dezghetat’ tabela cu un eseu al lui Holoia. Acelasi Rupanu a reusit transformarea si s-a facut 7-0. Oaspetii au redus din diferenta cu un eseu semnat de Tomane, insa au ratat transformarea, iar la pauza era 7-5.
Partea a doua a adus de la cabine doua echipe la fel de hotarate. Baimarenii au intors rezultatul cu un eseu semnat de nou venitul Mokhoabane, iar transformarea executata de Popoaia a fost valida si s-a facut 7-12.
Banatenii au inceput sa preseze, iar pe final de meci au obtinutr doua lovituri de pedeapsa. Ambele au fost transformate de Daniel Plai, iar Timisoara s-a impus cu 13-12.
Ultima data cand cele doua rivale au fost despartite de un punct s-a intamplat in noiembrie 2017, cand Baia Mare se impunea la Timisoara cu 8-7. Ambii marcatori de atunci ai Timisoarei au fost si in acest meci pe teren, Simionescu(eseu) si Manumua(transformare).
In runda viitoare, SCM Timisoara va juca in deplasare impotriva celor de la Rapid Bucuresti.