Opinia Timisoarei

Timisoara, numarul 1 in tara la colectarea corecta a deseurilor electrice. 100 de tone predate la centrele RETIM in 2021

TIMISOARA. ECOTIC are o serie de colaborări cu autorități publice locale, precum și cu companii de salubritate care asigură serviciul de preluare deșeuri electrice de la populație. Una dintre cele mai stringente probleme la nivel național, când vorbim de managementul deșeurilor electrice, este lipsa de infrastructură care să pună la dispoziția cetățenilor soluții de debarasare a deșeurilor reciclabile, inclusiv a deșeurilor electrice și de baterii.

Un exemplu pozitiv și demn de urmat în acest context este Primăria Municipiului Timișoara, care împreună cu Retim Ecologic Service Timișoara SA pune la dispoziția cetățenilor, patru puncte de colectare unde, pe lângă alte categorii de deșeuri, pot fi predate gratuit deșeuri de echipamente electrice, eletronice și electrocasnice. Având la dispoziție posibilitatea de a preda practic oricând deșeuri electrice, timișorenii au adus la aceste centre 100 de tone în anul 2021, care au fost predate mai departe către reciclatorul specializat, compania ECOTIC. Conform datelor ECOTIC, aceasta este cea mai mare cantitate anuală de deșeuri de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice colectată de la o singură localitate sau de la un singur operator de salubrizare.

La punctele fixe de colectare cetățenii din Timișoara pot aduce echipamente stricate sau uzate din următoarele categorii:

aparate de uz casnic de mari dimensiuni

aparate de uz casnic de mici dimensiuni

echipamente informatice şi de telecomunicaţii

echipamente de larg consum

echipamente de iluminat

unelte electrice şi electronice (cu excepţia celor industriale fixe de mari dimensiuni)

jucării, echipamente sportive şi de agrement

dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate)

instrumente de supraveghere şi control

distribuitoare automate.

Reamintim care sunt adresele din Timișoara și orarele punctelor de colectare RETIM :
1)
Strada Mile Cărpenișan nr. 3 (fosta Calea Șagului nr. 147G) Program:  L-V: 09:00-17:00, S: 08:00-16:00;
2)
Calea Moşniţei nr. 2 – 4; Program: L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00;
3)
Aleea Avram Imbroane nr. 70 Program: L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00;
4)
Calea Torontalului nr.94 Program: L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00.

Informații despre acest serviciu, inclusiv despre colectarea de la domiciliu, se pot obține apelând numărul de telefon din Call Center 0374 885692 sau accesând website-ul companiei RETIM – https://retim.ro/service/colectare-deee/

Primarul municipiului Timișoara, dl Dominic Fritz, a anunțat recent că administrația locală dorește să extindă aceste centre de colectare pentru a fi cât mai accesibile timișorenilor și primii pași vor fi făcuți în acest an.

Foto: Shutterstock

Exit mobile version