TIMISOARA. Sambata, de la ora 14 pe… Cluj Arena, Timisoara Saracens joaca cel mai important meci al iernii. Banatenii intalnesc in returul partidei din play-off-ul Continental Shield echipa gruzina Batumi. In tur, banatenii s-au impus in deplasare cu 11-6, dar stiu ca intalnirea nu este jucata, iar urmatoarele 80 de minute vor fi decisive pentru calificare.
„Avem parte de o saptamana entuziasmanta, cu antrenamente intense si cu un joc foarte important sambata. Batumi nu mai are nimic de pierdut si noi trebuie sa ridicam nivelul jocului nostru pentru a obtine calificarea. Am incredere in echipa si vrem sa fim cat mai bine pregatiti pentru acest meci”, a spus Sosene Anesi, antrenorul echipei.
Capitan al gruparii banatene va fi Marian Drenceanu, al patrulea jucator care poarta banderola in acest sezon, si cel care s-a achitat bine de obligatii.
„Am jucat de doua ori cu ei, dar trebuie sa lasam acele meciuri deoaprte. Au o inaintare buna, stim la ce sa ne asteptam de la ei, iar obiectivul nostru este sa castigam cat mai clar aceasta partida si sa mergem mai departe. Ne pare rau ca jucam la Cluj, dar asa este situatia, speram sa fim incurajati si acolo”, a spus Drenceanu, jucatorul de linia a II-a recunoscand ca nu se astepta sa fie desemnat capitan.
In ceea ce priveste lotul de jucatori, Leiataua este in continuare indisponibil, la fel ca Samoa, in timp ce Capatana si Lazar au revenit la antrenamente, dar nu sunt disponibili inca pentru selectie. Maris, Ianus si Popa sunt accidentarile de ultima ora, dar imbucuratoare este revenirea fundasului Catalin Fercu, acesta urmand sa inceapa titular partida de sambata.
sursa foto: facebook.com