Tot mai multi tineri sunt interesati sa se angajeze in Armata. Viorel Oancea, secretar de stat in Ministerul Apararii Nationale spune ca sunt multe cereri in acest sens. La Timisoara sunt destule locuri disponibile, chiar si in noua fanfara.
Anul trecut, la Timisoara, s-a infiintat Brigada 18 Infanterie Banat din care fac parte nu mai putin de 5 batalioane, iar „acest lucru inseamna ca Timisoara isi recapata rangul de oras care detine forta armata”, a declarat Oancea.
Secretarul de stat spune ca odata cu infiintarea Brigazii, Timisoara va avea si o fanfara, asa cum a avut in trecut. „Pentru aceasta brigada m-am batut pentru ca stiti ca odata cu desfiintarea armatei, s-a desfiintat si fanfara militara. Consiliul Judetean infiintase un fel de fanfara, Pro Amicitia. M-am zbatut si am facut ca la Brigada 18 sa ii fie alocata si o fanfara. Am vorbit si cu domnul primar Gheorghe Ciuhandu si a promis ca va face un chiosc in Parcul Central, unde fanfara va avea concerte pe timpul verii, cand va fi cald, va fi frumos, ne vom aduce aminte de zilele frumoase din trecut, unii dintre noi, care suntem mai in varsta”, a declarat secretarul de stat in MApN.
Armata, mai spune Oancea, se pregateste sa adune noi recruti de la Timisoara. Centrul Militar Zonal se ocupa de recrutari. „Sunt cereri si mai ales cereri de plecat in teatre de operatiuni. Se castiga, se moare, asta este, viata militarilor nu este usoara”, a mai spus Oancea.
Pentru cei care se angajeaza in armata, administratia locala si cea judeteana a preluat cateva terenuri de la MApN unde se vor construi locuinte ANL. Majoritatea acestor locuinte sunt destinate militarilor. Este vorba de cazarma de la Giroc, unde vor fi construite blocuri ANL, dar acolo se va muta si Spitalul de psihiatrie; de cazarma de pe Calea Aradului si de un teren de pe strada Diminetii.
„De cand a venit Gabriel Oprea la comanda Ministerului Apararii, dansul a luat decizia sa incepem cedarea de cazarmi de care nu mai avem nevoie pe moment. Unele le tinem ca rezerva in cazuri de situatii mai deosebite”, a mai completat Oancea.
Acesta a mai precizat, totodata, ca este necesara construirea de locuinte ANL pentru cadrele militare deoarece in acest fel se face economie la buget. „Militarilor care nu au locuinta li se da jumatate din salariu ca sa isi inchirieze una. Daca avem locuinte ANL, s-ar face o economie”, mai spune Oancea.