TIMISOARA. Fotbalistul care la un moment dat pleca la Udinese de la Dinamo pe 5 milioane de euro a ajuns la 31 de ani si nu se mai bucura de aprecierea pe care o primea odata. Totusi, timisoreanul Gabi Torje se bucura inca de fotbal si incepe un nou capitol, in Turcia, dar in liga secunda la Bandirmaspor.
CITESTE SI: Cum va fi reintrodusa taxa auto. Variantele posibile: impozit local sau rovinieta
Torje a jucat de-a lungul timpului la Poli, Dinamo in doua randuri, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Ankaraspor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Sivasspor si Larissa.
Chiar daca nu si-a atins niciodata potentialul, Torje s-a remarcat in prima liga din Turcia unde are 12 goluri marcate si 12 pase decisive. In ultimul an competitional din Grecia a strans 8 prezente pentru penultima clasata, AEL Larisa si nu a marcat vreun gol.
Torje se poate insa lauda cu 57 de selectii la echipa nationala a Romaniei pentru care a marcat de 12 ori. Timisoreanul s-a remarcat si la nationala U21, unde a strans 24 de partide si a inscris de 9 ori.
Cotat la 450.000 de euro de prestigiosul site transfermarkt.com, Torje a ajuns liber de contract la Bandirmaspor, locul 10 in liga secunda din Turcia, cu 24 de puncte. Locul 6 din esalonul al doilea turc este ultimul de play-off, iar la jumatatea competitiei noua echipa a romanului este la sase puncte de acea pozitie.
Formatia turca a anuntat transferul prin postarea pe o retea de socializare a unui gol superb reusit de Torje.