TIMISOARA. Zeci de pensionari timisoreni s-au trezit chemati la control pentru confirmarea bolilor de care sufera si pentru reconfirmarea pensiei de invaliditate pe care o primesc. Cine a facut reclamatie? Vecinii si prietenii!
Doamne, apara-ma de prieteni, ca de dusmani ma protejez singur! este una dintre vorbele din popor preferate ale romanilor. Iata ca, cel putin la nivel de varsta a treia, timisenii incep, incet-incet, sa repete in fiecare dimineata acest lucru. Nu de alta, dar sa nu care cumva sa gaseasca in cutia postala o scrisoare prin care sunt anuntati ca trebuie sa se prezinte la Institutul National de Expertiza Medicala pentru ca pensia de boala e pusa sub semnul intrebarii, asa cum unii dintre cunoscuti au patit.
„Avem cateva zeci de cazuri de sesizari, sa nu le spun reclamatii, prin care pensionari pe caz de boala sunt chemati la Institutul National de Expertiza Medicala pentru verificarea ca boala pe care o au sa fie cea scrisa pe documentele de pensie”, ne spune Viorel Popa, sef serviciu resurse umane, comunicare si relatii publice in cadrul Casei Judetene de Pensii Timis.
Cine sunt reclamagiii? „Ei, cine sunt? Vecini, prieteni, persoane ”bine intentionate”, cu ghilimelele de rigoare, cei care stiu despre pensia de invaliditate a celui pentru care fac sesizarea”, explica Viorel Popa.
Din cele cateva zeci de reclamatii, care i-au pus serios pe drumuri pe pensionarii bolnavi, ce au trebuit sa se deplaseze pana la Bucuresti, intr-un singur caz, pensia a fost revizuita, trecand de la un grad de boala la altul, dar nici aceasta n-a fost taiata. „In aproape toate cazurile, cu exceptia unuia, invaliditatea a fost confirmata, iar pensia a ramas nemodificata”, confirma purtatorul de cuvant al CJP Timis.
19.400 de lei – cea mai mare pensie
Cele mai mari pensii din Timis sunt inregistrate de fosti magistrati. Un fost magistrat primeste lunar aproape 19.400 de lei. Este cea mai mare pensie inregistrata in judetul nostru. Magistratii fac parte dintr-o categorie aparte in ceea ce priveste remuneratia, in cazul lor fiind luate in considerare sporuri de risc, confidentialitate si suprasolicitare psihica.
In ceea ce priveste pensiile „normale”, cea mai mare pensie este de 8.680 de lei.
La polul opus se afla agricultorii, care au pensii, garantate prin lege, de 350 de lei.
In judetul Timis sunt inregistrati la Casa Judeteana de Pensii aproape 160.000 de pensionari, din care aproape 20.000 sunt pensionati pe caz de boala.