BUZIAS. Devenit deja o adevarata traditie a statiunii Buzias, Festivalul Papricasului si al Vinului aduna in fiecare an mii de vizitatori, dornici sa savureze bucate delicioase, sa bea un pahar de vin din regiune, sa asculte muzica, sa danseze si sa se distreze pe cinste. Vreme de doua zile, toti gurmanzii dornici de petrecere sunt invitati si in acest an sa participe la festival.
Deschiderea va avea loc sambata, 11 octombrie 2014, in centrul pacului din Buzias.
„Festivalul Papricasului este deja un brand, Festivalul Paricasului e la a sasea editie.. de anul trecut am pornit pe un format de doua zile, sambata si duminica, si il facem in fiecare an in preajma sarbatorii Sfintei Paraschieva, pentru ca este si festivalul vinului iar atunci este perioada culesului strugurilor, a mustului, rampasului si vinului nou. Anul acesta, in data de 11 si 12 octombrie va avea loc Festivalul Papricasului si speram intr-o vreme buna, care sa ne ajute, si intr-o prezenta numeroasa. In fiecare an a venit multa lume. In primul an au venit peste 3000 de oameni, iar din anul al doilea am avut intre 10 si 12 mii de participanti. Era o incantare sa vezi coloana din Timisoara pana la Buzias ….lumea este dornica de astfel de festivaluri si vrem ca, de anul viitor, sa mai punem in valoare inca un festival, al Primaverii sau al Veveritelor, asta o sa mai vedem, sa cream eveniment. Buziasul poate fi redescoperit prin crearea de evenimente .” a declarat Sorin Munteanu, directorul statiunii Buzias.
Deschiderea oficiala a festivalului Papricasului si Vinului are loc sambata, 11 octombrie, de la ora 15.00, in centrul parcului din Buzias, urmata de un spectacol folcloric sustinut de ansamblurile”Sorocul” CARP Timisoara, „Caluserii” din Jebel, „Gugulanul” Borlova, „Hora Belintului”, „Flori Banatene”din Topolovatu Mare, „Brestoviceana” si „Datini Jidiorene”.
Duminica, 12 octombrie, de la ora 9.00 incepe prepararea bucatelor. Bucatarii au timp sa-si desfasoare maiestria pana la ora 13.00, cand are loc degustarea papricasului si desemnarea castigatorilor.
Spectacolul folcloric continua si duminica, de la ora 11.00 si pana la ora 19.00, cu ansamblurile folclorice „Izvorasul” din Buzias, „Banateana” din Timisoara, „Sveti-Nicola” din Deta, „Bujoreanca” din Traian Vuia, „Bocsana”, „Datini aradene”, „Satul meu” din Ramna, „Hora Timisului”, „Iedera” din Otelu Rosu, „Doina Timisului”, „Pusta Banatului” si „Boldureanca”. Printre solistii care vor evolua in spectacol se numara: Adrian Stanca, Liliana Savu Badea, Cornelia Lupulescu, Ramona Torzan Gombos, Traian Barbu, Luminita Istodor, Sonia Vlaicovici, Angelica Stoica si alti cantareti indragiti.
Pe langa papricasul traditional, preparat atat pentru juriul care va decide marele castigator cat si pentru oamenii veniti la fetival, vor mai putea fi degustate preparate la gratar si alte bucate imbietoare, toate udate cu un vin bun.