TIMIS. 9.352 de romani au descarcat aplicatia „Uite, Barza” si au contribuit la numararea populatiei de berze albe din Romania, in cei doi ani de cand se desfasoara proiectul de numarare a acestor pasari, implementat de Societatea Ornitologica Romana. In total, anul acesta au fost numarate 10.238 de pasari, spre deosebire de cele 8.241 de anul trecut.
Numaratoarea din 2018 a avut loc in perioada 25 iunie-31 iulie si a contabilizat 3.000 de cuiburi de barza alba in toata tara, dintre care 1.676 sunt cuiburi noi, care nu mai existau in nicio baza de date. Cele mai surprinzatoare semnalari au fost cele doua cuiburi de barza care se regasesc in Bucuresti, primele de acest gen de pana acum.
„Este un alt semnal clar ca proiectele de citizen science sunt binevenite, aflam noi locuri de cuiburi, aflam unde sunt incidente cu berze, iar numarul observatorilor si al cuiburilor creste de la un an la altul. Nici nu mai este de mirare, pentru ca barza alba este cea mai cunoscuta specie de pasare salbatica de la noi. Suntem si noi uimiti de statisticile pe care le avem, de cuiburile nou- semnalate”, a spus Ovidiu Bufnila, responsabilul de comunicare al Societatii Ornitologice Romane.
Top judete cu cele mai multe cuiburi recenzate in 2018
Anul trecut, in 2017, cele mai multe cuiburi de barza din tara erau recenzate in judetul Timis, care avea 445. Anul acesta, clasamentul arata astfel:
1. Judetul Tulcea – 327 de cuiburi
2. Judetul Suceava – 293 de cuiburi
3. Judetul Harghita – 255 de cuiburi
4. Judetul Calarasi – 186 de cuiburi
5. Judetul Covasna – 183 de cuiburi
In top 10, urmeaza judetele Iasi, Constanta, Botosani, Braila si Bihor.
Top localitati cu cele mai multe cuiburi recenzate in acest an
In 2017, localitatea Moravita din judetul Timis a detinut recordul de cuiburi recenzate – nu mai putin de 61 de cuiburi. Anul acesta, exista un nou record.
1. Murighiol (Tulcea) – 68 de cuiburi
2. Sansimion (Harghita) – 61 de cuiburi
3. Aita Mare (Covasna) – 58 de cuiburi
4. Siculeni (Harghita) – 52 de cuiburi
5. Gradistea (Calarasi) – 41 de cuiburi
Top 10 este completat de localitatile Baraolt (Covasna), Sancraieni (Harghita), Vicovu de Sus (Suceava), Bertestii de Sus (Braila), Cornu Luncii (Suceava).
Extreme cuibaritului berzelor albe
Pe harta aplicatiei se observa foarte usor ca berzele albe cuibaresc in toata tara, mai putin in zonele muntoase. Statistica furnizata de aplicatia „Uite, Barza!” arata si care sunt extremele. Cuibul situat la cea mai mare altitudine este localizat in judetul Cluj, la 1.154 de metri, iar cel aflat la cea mai joasa altitudine se afla in comuna Sfantu Gheorghe din judetul Tulcea.
Dintre cele inregistrate, cel mai nordic cuib este in localitatea Radauti-Prut din judetul Botosani, iar cel mai sudic se afla la Zimnicea, in judetul Teleorman. Cel mai vestic cuib este cel din Cenad, judetul Timis, iar cel mai estic se afla in satul comuna Sfantu Gheorghe, in judetul Tulcea.
Cele mai multe cuiburi de barza alba se afla pe stalpi ai retelelor de electricitate (1.946 de cuiburi), dar exista berze care au ales sa cuibareasca si pe case, bazine de apa si… indicatoare de limita de judet, asa cum este in judetul Alba.
In cele 3.000 de cuiburi recenzate in 2018 au fost numarati si puii. Exista un total de 5.311 pui numarati, rezultand o medie de 2,58 pui la un cuib. Cel mai mare numar de pui numarati intr-un cuib de barza a fost 6, la nu mai putin de opt cuiburi din localitati diferite.
Faptul ca berzele albe aleg sa cuibareasca pe stalpi ridica si o serie de riscuri, cum ar fi riscul de electrocutare a pasarilor sau de incendiu al cuiburilor, ceea ce poate provoca si pene de curent Situatiile unde cuiburile pun in pericol reteaua electrica sunt descoperite cu ajutorul aplicatiei si apoi trimise catre distribuitorii de energie electrica, pentru a putea lua masuri care sa impiedice mortalitatea la berze si sa previna penele de curent.
Solutiile sunt suprainaltarea cuiburilor existente, cu ajutorul suportilor metalici, izolarea liniilor si amplasarea de balize pentru a evita coliziunea pasarilor cu liniile electrice. Din 2010 si pana in prezent, companiile de distributie ale Enel in Romania au instalat pe stalpii de electricitate aproape 700 de suporturi pentru cuiburile de barza şi peste 4.000 de teci electroizolante, pentru protejarea pasarilor si reducerea intreruperilor cauzate de acestea.