TIMISOARA. ‘Le-am cumparat pentru o petrecere‘, le-a spus un baiat de 16 ani prins de jandarmi in curtea unui liceu din Timisoara in timp ce ii dadea un plic cu stupefiante altui tanar, de 18 ani.
Cei doi nu invata la Liceul Tehnologic de Vest, unde au fost gasiti de oamenii legii, iar cel mai tanar a pretins ca
a achizitionat drogurile pentru consum propriu. Mai mult, asupra lui avea si un cantar electronic.
Jandarmii i-au predat politistilor de la combaterea crimei organizate si antidrog care i-au dus la audieri.
„Doi tineri având asupra lor substanțe interzise, depistați de jandarmi în curtea unui liceu din Timișoara.
În cursul zilei de ieri, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în serviciul de patrulare, a identificat în curtea unui liceu, doi tineri, dintre care unul minor, având substanțe interzise asupra lor.
Jandarmilor le-a atras atenția comportamentul suspect al celor doi, iar în urma verificărilor, au descoperit asupra lor plicuri transparente cu substanță pulverulentă cristalină.
Minorul, în vârstă de 16 ani, care nu învăța în liceul respectiv, deținea cea mai mare cantitate din substanța găsită și un cântar electronic. Acesta a declarat că achiziționase materia pentru o petrecere la care urma să participe și că îi oferise prietenului său, cu care era la momentul identificării de către jandarmi, un pliculeț cu substanță pentru consum.
Tânărul în vârstă de 18 ani, care ispășise o pedeapsă privativă de libertate și care fusese eliberat condiționat, a declarat că a achiziționat substanța din curiozitate.
Cei doi au fost conduși de jandarmi la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara pentru îndeplinirea procedurilor, totodată fiind sesizate și autoritățile competente în vederea continuării cercetărilor„, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Gruparii de Jandarmi Timisoara.
Dupa audieri, cei doi tineri au fost lasati sa plece acasa, iar cercetarile continua cu ei in stare de libertate.
Substantele au fost duse la laborator pentru verificari. Din primele date, se pare ca este vorba despre etnobotanice.
UPDATE: Se vor lua masuri de siguranta suplimentare la Colegiul Tehnic de Vest din Timisoara.
„Cei doi tineri, cu un comportament asemănător consumatorilor de substanțe interzise, au fost depistați în spațiul aparținând Colegiului Tehnic de Vest, în zona terenului de sport, cu acces direct dinspre stradă și corpul aflat în construcție, de către Jandarmi. Cei doi tineri nu sunt elevii Colegiului Tehnic de Vest, ci foști elevi de la CTV și Liceul privat Milenium. Conducerea școlii nu are cunoștință despre identitatea tinerilor și nu a putut confirma că unul dintre aceștia ar fi fost elev al unității de învățământ. Din informațiile, pe care le avem, tinerii au fost identificați cu posibile substanțe interzise asupra lor.
Ca măsură de securitate, deși dispune de personal de pază insuficient (1 portar pentru întreaga clădire), direcțiunea școlii a hotărât ca poarta de acces în curte să fie permanent încuiată, iar în situația în care este nevoie de acces pentru zona în care se lucrează la clădire, se va lua direct legătura cu personalul școlii„, transmite Aura Danielescu, inspector scolar general al ISJ Timis.