TIMISOARA. Caz controversat la Timisoara. Doi tineri ajunsi in stare grava la Urgente la Spitalul Judetean sustin ca ar fi fost snopiti in bataie de politisti si jandarmi.
Totul s-ar fi intamplat langa Timisoara, unde oamenii legii au avut o misiune.
Politistii si jandarmii detineau informatii ca in zona, intr-o masina, aveau sa descopere niste tineri dati in urmarire generala, asa ca au stat la panda.
La un moment dat, a aparut un autoturism in care se aflau doi tineri.
Nu se stie cu precizie ce s-a intamplat in momentul in care oamenii legii au oprit masina, insa cateva ore mai tarziu, doi tineri au ajuns la Sectia Urgente a Spitalului Judetean Timisoara si au fost dusi direct in sala de operatie.
Unuia i s-a scos splina, iar celalalt are mai multe coaste rupte. Cei doi au sustinut ca ar fi fost batuti de jandarmi si politisti, ca sunt nevinovati si ca la mijloc ar fi vorba de o confuzie.
Amandoi sunt internati pe sectia Chirurgie 3 din cadrul Spitalului Judetean.
Surpriza. Unul dintre tinerii care sustin ca au fost confundati si snopiti in bataie de politisti si
jandarmi la Timisoara e fratele Biancai Dragusanu
La nivelul Inspectoratului de Politiei Timis a fost formata o comisie de ancheta care investigheaza cazul.
In scurta vreme, seful IPJ Timis, Alin Petecel, este asteptat sa lamureasca acest caz, intr-o declaratie de presa.
UPDATE: Coducerea Politei Timis si a Gruparii Mobile a Jandarmeriei anunta dosare penale
La orele 12.00, seful IPJ Timis Alin Petecel si Claudiu Zagan, seful Gruparii Mobile a Jandarmeriei Timis au sustinut o declaratie de presa.
„Ieri, 23 noiembrie, politistii si jandarmii timiseni au desfasurat activitati in vederea depistarii unui barbat urmarit national si international. Pe numele barbatului cautat, Tribunalul Timis a emis un mandat de arestare preventiva in lipsa pentru comiterea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor si braconaj.
In timpul actiunii, pe raza localitatii Urseni, a fost oprit in trafic un autoturism care corespundea descrierii autovehiculului despre care existau informatii ca l-ar utiliza persoana urmarita. Ocupantii autoturismului, 2 barbati de 34 de ani, au fost condusi la sediul politiei pentru verificari.
Ulterior acestor verificari, cei doi s-au prezentat la o unitate spitaliceasca sustinand ca ar fi fost agresati de efectivele angrenate in actiuni.
Precizez ca la nivelul Politiei Romane nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus demararea de verificari si sesizarea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, fiind intocmit dosar penal pentru infractiunea de purtare abuziva. Va garantam ca vom sprijini ancheta si vom pune la dispozitia parchetului toate datele solicitate, astfel incat in cel mai scurt timp sa se clarifice situatia de fapt. Iar in cazul in care se vor constata incalcari ale legii, cei vinovati sa fie trasi la raspundere„, a declarat Alin Petecel, seful Inspectoratului de Politie Timis, fara alte comentarii.
La randul sau, reprezentantul Gruparii Mobile de Jandarmi a subliniat sprijinul acordat in ancheta.
„Nici Jandarmeria Romana nu tolereaza astfel de practici, motiv pentru care in momentul de fata se desfasoara verificari pentru a afla adevarul in situatia de fata si cu aceasta ocazie, sustinem demersurile Politiei Romane in vederea stabilirii adevarului„, a precizat Claudiu Zagan, sef Gruparea Mobila de Jandarmi.
UPDATE: Iata pe cine pandeau politistii si jandarmii in misiune seara trecuta!