TIMISOARA. Competitia din acest an pentru obtinerea unui loc in invatamantul din Timis a devenit mai lejera decat cea din anii precedenti, odata cu descentralizarea examenului. Numarul posturilor titularizabile este de patru ori mai mare decat in 2011.
Astfel, daca in 2011 au fost titularizabile sub 50 de posturi, in 2012 sunt vacante spre titularizare 212 norme didactice.
„Explicatia are mai multe cauze. Este vorba despre descentralizarea sistemului de invatamant. Daca anul trecut Consiliul de Administratie al Judetului Timis a stabilit cate norme didactice sunt titularizabile, anul acesta fiecare scoala in parte si-a scos la concurs un umar de catedre vacante. O a doua cauza o reprezinta introducerea clasei pregatitoare la scoli si, odata cu aceasta, cresterea numarului de invatatori„, a precizat Marin Popescu, inspector scolar in cadrul Inspectoratului Scolar Timis.
Dar, in total, peste 2.000 de norme didactice si fractiuni sunt disponibile in Timis pentru anul scolar 2012/2013. Pentru examenul care va avea loc in 2 august s-au inscris aproape 1.500 de candidati. Cei mai multi dintre ei vizeaza un post de invatator – 215 candidati pe 205 locuri (din care 46 sunt titularizabile), unul de educator – 201 candidati pe 158 de norme (47 titularizabile), de limba romana – 114 candidati pe 56 de locuri vacante (7 titularizabile) si de psihopedagogie speciala – 102 candidati pe 49 de catedre libere (7 titularizabile).
Pana in 8 iunie, candidatii vor sustine probele practice, la disciplinele care cer acest lucru si inspectiile la clasa, ce reprezinta o patrime din media finala.
In judetul Timis sunt 19 centre de examen, din care 9 in Timisoara. Cei mai multi aspiranti la un post de profesor sunt inscrisi la centrul organizat la Grupul Scolar de Industrie Alimentara – 587 de persoane.