Opinia Timisoarei

TM2023: Film la gradina sau turnir in centru? Aceasta e intrebarea. Timisoara, o saptamana in care evenimentele se tin lant

Ar putea fi o săptămână numai bună de mers la film, la cinematograf sau în aer liber, în centrul Timișoarei sau în Piața Traian. Ceau, Cinema! a ajuns, chiar în anul de Capitală Culturală, la ediția cu numărul 10 și propune un program colorat, cuprinzător și… cam pentru toate vârstele.  Veți putea vedea, cu această și un documentar nou-nouț despre Arsenie Boca.

Dacă n-ați ajuns până acum, puteți da o raită și prin spațiile expoziționale de la Bienala Art Encounters, care se închide la finele săptămânii. Sunt și lucrări controversate, care au stârnit discuții în agora, dar e aproape imposibil să nu găsiți o idee care să vă pună pe gânduri în mod plăcut.

Avem și turnir, cu domnițe și cavaleri, avem și muzică, și evenimente pe malul Begăi. Deci, dacă încă nu sunteți plecați în vacanță, sunt toate șansele să vă puteți relaxa în oraș.  E vară,  ziua e lungă, seara se lasă încet, așa că nu pierdeți timp prețios în casă. Ieșiți și descoperiți, poate fi o îndeletnicire foarte plăcută.

Evenimentele săptămânii

Această secțiune este dedicată evenimentelor din cadrul Programului Cultural TM2023.

12

IUL

Ceau, Cinema! Ediție „rotundă”, la numărul zece

12 – 16 iulie
Cinema Victoria, Grădina de vară și Sala Capitol, Piața Traian, Faber, Casa Artelor

Festivalul Ceau, Cinema! sărbătoreşte ediţia a zecea într-un moment special, când Timişoara este Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul se deschide cu un cineconcert – proiecţia unei capodopere a cinematografiei mute norvegiene, acompaniată de o coloană sonoră creată şi interpretată live de muzicianul Petre Ionuţescu. Gala de deschidere va fi precedată de lansarea unei cărţi-album despre istoria festivalului.

Programul include mai multe secţiuni: Competiţia (dedicată filmelor regizate de cineaşti din ţări cu minorităţi tradiţionale în Banat), Focus Norvegia (o selecție de filme norvegiene prezentate în premieră la Timișoara, cu participarea unor cineaști norvegieni), Focus Spania (patru filme spaniole proiectate în Piaţa Traian), o secţiune dedicată documentarelor (Doc-minică), Proiecţii speciale (inclusiv cu premiere româneşti), Filme Bănăţene, Ceau, Junior! (filme şi ateliere pentru copii), un atelier de scenaristică, un masterclass, paneluri de discuţii cu invitaţi străini şi români și o expoziţie aniversară.

Proiecţiile și evenimentele au loc la Cinema Victoria, Grădina de Vară și Sala Capitol de la Filarmonica Banatul, Piața Traian, Faber și Casa Artelor.

14

IUL

Weekend de închidere / Bienala Art Encounters

14 – 16 iulie
Timișoara

Deschisă în 19 mai, Bienala Art Encounters 2023, My Rhino is Not a Myth. art science fictions, se închide oficial în acest weekend și vă propune un program special, prelungit, care include tururi ghidate, lansarea oficială a catalogului bienalei, alte evenimente în spațiile expoziționale și în cadrul platformei complementare, precum și un mare party de final.

Desfășurată sub semnul dialogului dintre artă, știință și ficțiuni, reunind lucrări provocatoare realizate de 60 de artiști din 21 de țări, bienala a fost vizitată de peste 19.000 de oameni. Pornind de la un concept semnat de Adrian Notz, alături de un colectiv curatorial format din Cristina Bută, Monica Dănilă, Ann Mbuti, Edith Lázár, Cristina Stoenescu și Georgia Țidorescu, dar și de la o foarte incitantă listă de artiști români și internaționali, a cincea ediție a Bienalei Art Encounters a reușit să conecteze istorii, locuri, mitologii și universuri extrem de variate, de complexe și de stratificate.

Domnițe și menestreli la Castelul Huniade

A cincea ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade va aduce, în parcul din centrul Timișoarei, spectatori de toate vârstele. Povestea merge înapoi de-a lungul veacurilor, până în coloratul Ev Mediu și sunteți invitați să vă imaginați castelul așa cum era cândva, tronând asupra orașului, cu ziduri mândre, apărate de ape, în zăngănit de arme și sunet de cântec la curte.

Vor fi, din nou, lupte și cavaleri, turniruri și menestreli, pentru că vin la Timișoara trupe de reconstituire istorică din toată țara. „Festivalul Medieval al Castelului Huniade a fost conceput din dorința de a celebra și de a valorifica patrimoniul istoric. Prin acest eveniment, ne propunem să invităm publicul la o călătorie în timp, să retrăim împreună câteva zile din lumea cavalerilor nobili, a domnițelor grațioase și a meșteșugarilor iscusiți. Ne străduim să recreăm un univers al onoarei și al frumosului, unde tradițiile, muzica, dansul și gastronomia se combină pentru a crea o experiență culturală memorabilă”, au transmis cei de la Muzeul Național al Banatului.

Povestea apei, pe înțelesul celor mici

Ce este o clădire de patrimoniu? Cum a modelat prezența apei istoria orașului și patrimoniul construit? Cum s-a schimbat funcțiunea clădirilor de patrimoniu de-a lungul timpului? Dar relația acestora cu apa? Ce moștenire lăsăm urmașilor?

Asociaţia De-a Arhitectura organizează, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Muzeul Apei și Muzeul Național al Banatului, atelierele Patrimoniul și apa dedicate copiilor și tinerilor. Copiii sunt încurajați să descopere clădirile de patrimoniu care au legătură cu istoria apei în Timișoara. Alături de studenți și arhitecți, ei vor explora istoria locului, vor măsura, vor desena și vor analiza contextul urban și social. Copiii vor fi, pe rând, reporteri, fotoreporteri, colecționari, prezentatori și vor interacționa cu geografi, peisagiști, sociologi. Vor lucra în echipe și vor imagina o posibilă transformare a obiectivelor de patrimoniu, astfel încât acestea să fie mai accesibile pentru cei mici.

Calendar

Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.

12

IUL

Recital de orgă și duduk / Cristina Struța, Cosmin Bălean

12 iulie ora 19
Biserica Evanghelică Luterană
 

Sunteți invitați la Biserica Evanghelică Luterană, să ascultați într-un concert o orgă alături de unul din cele mai vechi instrumente din lume: duduk-ul. Cristina Struța, directorul artistic al festivalului, și Cosmin Bălean, singurul interpret la duduk din România, vă așteaptă să descoperiți sonoritățile acestei combinații speciale și lucrările tradiționale armene incluse în program.

13

IUL

NOI 2 | WIR 2 – Portrete româno-germane

13 iulie, ora 18
MV Center, bd. Mihai Viteazu

În 2022, Germania și România au sărbătorit 30 de ani de tratat de prietenie. NOI 2 | WIR 2 folosește texte narative jurnalistice și fotografii artistice pentru a portretiza 30 de perechi din Germania și România care dau viață acestei prietenii bilaterale. O persoană din România și una din Germania formează un duo: versatile, chiar neobișnuite, în viața lor profesională, în timpul liber sau în viața privată.

14

IUL

Atelier de cianotipie la bordul Pelicanului

14 iulie ora 10
Vaporașul Pelicanul

Cu sprijinul experților în habitate naturale din echipa Ecluze pe Bega, vor fi identificate specii de plante relevante, care apoi vor fi folosite pentru a genera împreună mini-lucrări de artă prin tehnica cianotipiei. Cianotipia e un procedeu descoperit în 1842 de Sir John Herschel, care a introdus termeni precum „negativ”, „pozitiv” și „instantaneu”.

15

IUL

Turnul #urmatorulnivel [VR]

15 iulie, ora 14
Teatrul Basca, Piața Traian


Şase personaje care nu caută un autor. Caută poate o ieşire, deși, având în vedere că afară e pandemie, au dubii.  Sunt în Purgatoriu şi îşi chestionează viaţa pentru a cărei elucidare nu au găsit în trecut perspectiva potrivită. Au timp acum, în spaţiul intermediar dintre paradis şi infern, să îşi pună întrebări. Timp de 45 de minute, cu tehnologie VR, vei trăi alături de personaje căutările lor interioare.

15

IUL

Am putea la fel de bine să fim morți

15 iulie, ora 19
Cinema Victoria, str. C. Porumbescu

Un bloc turn la marginea unei păduri. Oamenii sperând să se alăture comunității clădirii, deoarece este unul dintre ultimele bastioane ale civilizației într-o lume care s-a destrămat. Filmul a fost realizat în 2022  și o are în rolul principal pe actriţa timişoreană Ioana Iacob. Proiecția din Festivalul Ceau, Cinema! va avea loc în prezența Ioanei, dar și a regizoarei Natalia Sinelnikova şi a scenaristului Viktor Gallandi.

16

IUL

Doc-minică la Ceau, Cinema! | Arsenie. Viața de apoi

16 iulie, ora 18
Cinema Victoria, str. C. Porumbescu

Privirea unui călugăr mort hipnotizează masele. Pe măsură ce biserica românească hotărăște să-l sfințească, pornim într-un pelerinaj fictiv care ne conduce cu umor și fantezie prin confuzia noastră actuală și temerile globale. Regizorul Alexandru Solomon revine la Timişoara cu cel mai nou documentar al său, „Arsenie. Viaţa de apoi” (2023), care tocmai a avut premiera la Karlovy Vary.

Alte evenimente

Marți, 11 iulie

Aniversare și lansare de carte „Diogene V. Bihoi și Teatrul Thespis”, Casa Studenților, ora 19
50% off Tuesday, D’arc, ora 19
Spectacol What remains | Cadre & Forme 2023, Casa Tineretului, ora 19:30
Summer Tropical Party, Berărescu, ora 20
Stand-Up Comedy Open Mic, Nemesis Art Club, ora 21
KizomBachata Party, Latin Bug Dance School, ora 22:15

Miercuri, 12 iulie

Nature arts and crafts, Casa Tineretului, ora 17
Lansare de carte | Ceau, Cinema! Din spatele scenelor, Sala Capitol, ora 17:30
Nidal #LiveMix, D’arc, ora 18
Mi-e silă de mine, Cinema Victoria, ora 18:30
Cineconcert în deschiderea Ceau, Cinema! – Ediția a 10-a, Filarmonica Banatul, ora 19
Carbon, Cinema Victoria, ora 20:30
Stand-Up Comedy – Open Mic – Seara Amatorilor, Manufactura, ora 21
Summer Vibes, Șura, ora 21

Joi, 13 iulie

Ateliere „Patrimoniul și apa”, FAUT, Muzeul Apei, Muzeul Banatului, podurile istorice, ora 9
Ceau, Cinema! – Modele de fundraising pentru festivalurile de film, Cinema Victoria, ora 9:30
Ceau, Cinema! – Cum atragem publicul la festivalurile de film, Cinema Victoria, ora 11:30
Competiția Ceau, Cinema! | Victimă, Cinema Victoria, ora 17
Joi pe’nserat, C House Milano, ora 18
Muzicon showcase #6 Rockabella & Border_, Cazarma U, ora 19
Competiția Ceau, Cinema! | Pâine și sare, Cinema Victoria, ora 19
Ceau, Cinema! Focus Norvegia | Gritt, Sala Capitol, ora 19
Timisoara 3D Art Meetup, Edgeflow Studio, ora 19:30
Exerciții de improvizație, Casa Tineretului, ora 20
Ceau, Cinema! Focus Norvegia | Eclipsa, Cinema Victoria, ora 21:30
Ceau, Cinema! Focus Spania | Cel mai tare șef, Piața Traian, ora 21:45
Ceau, Cinema! Filme de Grădină | Încă două lozuri, Grădina de vară Capitol, ora 22

Vineri, 14 iulie

Ateliere „Patrimoniul și apa”, FAUT, Muzeul Apei, Muzeul Banatului, podurile istorice, ora 9
Ceau, Cinema! – Rolul cinematografelor de artă în epoca platformelor, Cinema Victoria, ora 9:30
Workshop Artylogica cu Vittoria de Ferrari Sapetto | Cadre & Forme 2023, Casa Tineretului, ora 10
Ceau, Cinema – Importanţa programelor de educaţie cinematografică, Cinema Victoria, ora 11:30
 Oh la laa L’iziera, L’iziera Park, ora 16
 Lizz VeRe Petitu, no name beach, ora 16
Competiția Ceau, Cinema! | Sonne, Cinema Victoria, ora 17
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Comenduirea Garnizoanei, ora 18
Cultural Picnic, Casa Tineretului, ora 18
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Castelul Huniade, ora 19
Concert acustic Lia Burg and Si Mai Mela, Nemesis Art Club, ora 19
[party la Bastion], Bastion, ora 19
Concert cameral RoWay-NorMania, Liceul de artă „Ion Vidu”, ora 19
Competiția Ceau, Cinema! | Măcar de-ar fi ars, Cinema Victoria, ora 19
Ceau, Cinema! Focus Norvegia | Ultima primăvară, Sala Capitol, ora 19
Concert Rezident EX, În Spatele Casei, ora 19:30
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Cazarma U, ora 20
My invisible noisy inside, Teatrul Basca, ora 20
Împarte Carte, Librăria Cartea de Nisip, ora 20
Concert Ricardo Caria Show Band, Porto Arte, ora 20
Trupa R.O.C. – risk of contamination – LIVE in Manufactura, ora 20
Dualblender, Mayerhoff Brauerei, ora 21
Proiecție specială Ceau, Cinema! | Ordinary Failures, Cinema Victoria, ora 21;30
Ceau, Cinema! Focus Spania | Alcarras, Piața Traian, ora 21:45
Cool Retro, Casa del Retro, ora 22
Ceau, Cinema! Filme de Grădină | Incredibil, dar adevărat, Grădina de vară Capitol, ora 22
Dive into Paradise, Heaven Pool, ora 23
Sub:Control x High Kulture, Hamei, ora 23
Spike, Fratelli, ora 23

Sâmbătă, 15 iulie

Workshop Artylogica cu Vittoria de Ferrari Sapetto | Cadre & Forme 2023, Casa Tineretului, ora 10
Împarte Carte, Librăria Cartea de Nisip, ora 10
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Cadavrul autoexploatării, 12 ore de desen cu publicul, Balamuc, ora 11
Tro(n)c – Târg și schimb de haine, cărți și obiecte pre-loved, Fabric, ora 11
Ceau, Junior! & Focus Norvegia | Surori, vara în care ne-am descoperit superputerile, Cinema Victoria, ora 11
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Faber, ora 12
Festivalul Medieval al Castelului Huniade, Castelul Huniade, ora 12
Meet me in Timișoara! Heritage Instameet by Cronicari Digitali, Timișoara, ora 14
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur cu tramvaiul nr. 6, Intervenție mobilă Carlos Amorales, Black Cloud, stația Piața Libertății, orele 14:30 și 16
Competiția Ceau, Cinema! | Prințesa, Cinema Victoria, ora 14:30
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, prezentarea proiectului masteranzilor de arte vizuale de la Universitatea de Arte din Zürich, conduși de dr. Marie-France Rafael, Mansarda Facultății de Arte și Design, ora 16
Competiția Ceau, Cinema! | Valeria se căsătoreste, Cinema Victoria, ora 17
Proiecție specială Ceau, Cinema! | Vulpe vânător, Sala Capitol, ora 17
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Comenduirea Garnizoanei, ora 18
OFF – Opera Fashion Fair, ediția a 7-a, CODRU Urban Garden, ora 18
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – MNART, ora 19
DJ set – Stevie Whisper (SRB) / Ecluze pe Bega 2023, D’Arc pe Mal, ora 19
Nucleu 0014. Întâlniri inoportune la Timișoara, Galeria Park, ora 19
La Gasolina – hips don’t lie, no name beach, ora 19
Milonga aniversară, Tango de Alma, ora 19
Ceau, Cinema! Focus Norvegia | Fata nesupusă, Sala Capitol, ora 19
The thrill of a summer breeze, Șura, ora 21
Trupa Vest, Mayerhoff Brauerei, ora 21
Ceau, Cinema! | Filme bănăţene, Cinema Victoria, ora 21:30
Ceau, Cinema! Focus Spania | Bestiile, Piața Traian, ora 21:45
Ceau, Cinema! Filme de Grădină | Eo, Grădina de vară Capitol, ora 22
Bassline Surge: S-T-PHAN’s DnB takeover, Hamei, ora 23
B/plr. Natural #2 – Priku, Mihai Pol, vlf, Muzeul Satului Bănățean, ora 23
Be proud who you are, Elixir, ora 23

Duminică, 16 iulie

Împarte Carte, Librăria Cartea de Nisip, ora 10
Ceremonia de absolvire UVT 2023, Piața Libertății, ora 10
Ceau, Junior! | Animaţii de scurtmetraj pentru copii & Atelier, Fabr, ora 11
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – ISHO, ora 12
 Festivalul Medieval al Castelului Huniade, Castelul Huniade, ora 12
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, GiB – Generații în Bienală (program pentru copii și familii) cu Gabriela Robeci, STPT Multiplexity, ora 12:30
Curs festiv FEAA 2023, Piața Libertății, ora 13:30
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – STPT, ora 14
Copacul #treeoflife.inc [VR], Teatrul Basca, ora 14
Proiecție specială Ceau, Cinema! | Mammalia, Cinema Victoria, ora 15:30
Closing Weekend / Art Encounters Biennial 2023, Tur ghidat – Fundația Art Encounters, ora 16
Catalog Launch / Art Encounters Biennial 2023, La Două Bufniţe, ora 18
Sunday Groove w. Nistor & Euforik, D’Arc pe Mal, ora 18
Proiecție specială Ceau, Cinema! | Lumina de vară, Sala Capitol, ora 18
3 Years of Fenice, Fenice Palas, ora 20
Doc-minică la Ceau, Cinema! | Între revoluții, Cinema Victoria, ora 20:30
Ceau, Cinema! Focus Spania | Mame paralele, Piața Traian, ora 21,45
Flames of Illusion – Amor Flammis, Piața Sf. Gheorghe, ora 22
Ceau, Cinema! Filme de Grădină & Focus Norvegia | Munch, Grădina de vară Capitol, ora 22
Exit mobile version