TM2023. Filme, teatru sau concerte, la mijloc de noiembrie. Programul evenimentelor culturale, la Timisoara
Redactie
Știință, tehnologie, teatru, empatie, anime, muzică. Sunt doar câteva „ingrediente” care alcătuiesc, în această săptămână, rețeta culturală de care ne putem bucura cu toții, la Timisoara. În plus, în premieră, va fi organizata și o bienală dedicată patrimoniului cultural, a cărui importanță este tot mai mult conștientizată în ultimii ani.
Sarmalele Reci vor fi în turneu aniversar, iar Mircea Baniciu si Tudor Gheorghe vor concerta si ei. Vor fi organziate si expoziții noi, precum cea a Ioanei Nemeș sau „Paralelele” româno-sârbe de la Muzeul Național de Artă. Nu va lipsi nici teatrul, pentru toate vârstele și gusturile, si nici un festival de muzică al cărui concert inaugural îl are drept oaspete pe unul dintre cei mai valoroși contratenori din lume.
Vor fi organizate si petreceri si, altfel spus, vor fi zile pline, in care fiecare poate alege ce ii place pentru a-si petrece timpul.
Evenimentele săptămânii
Această secțiune este dedicată evenimentelor din cadrul Programului Cultural TM2023.
17
NOV
100 de ani de Campus UPT, cu muzică, lumină, videomapping
17 noiembrie, ora 19
Centrul de Conferințe al UPT
A trecut un secol de când campusul Universității Politehnica a început să-și facă simțită prezența în viața Timișoarei. În timp, campusul a devenit un adevărat spațiu de dialog între studenți, cadre didactice și comunitatea locală. La aniversare, toți timișorenii sunt invitați să celebreze acești ani frumoși în care arta și tehnologia au învățat să conviețuiască și și-au devenit una alteia surse de inspirație.
Pentru a marca acest moment special, cei de la UPT au pregătit un program plin de surprize. El include proiecția unui film documentar despre viața și istoria campusului UPT, animație regizată de Carmen Lidia Vidu, o conferință susținută de Anna Rosling Rönnlund, designer suedez și specialist în vizualizarea datelor, autoarea cărții „Factfulness: Ten Reasons We’re Wrong About the World – and Why Things Are Better Than You Think”, aflată pentru prima dată în România, o instalație de lumină, un videomapping și altele.
Accesul este gratuit, în baza unei rezervări care se face prin completarea acestui formular.
Heritage First! este prima bienală din România dedicată exclusiv patrimoniului cultural. Organizată de Asociația Locus, alături de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică și Asociația de la 4, ea propune mai multe evenimente culturale, cu scopul de a evidenția și explora relația oamenilor cu spațiul și comunitățile în care trăiesc, dar și de a co-crea și promova bune practici din domeniul dezvoltării sustenabile a patrimoniului.
Activitățile propuse conectează Timișoara cu Băile Herculane, oraș recent inclus în Rețeaua Orașelor Termale Istorice din Europa și în Traseul European al Orașelor Termale Istorice, singurul oraș termal din România în aceste liste. Patrimoniul cultural este abordat prin intermediul a două perspective – una artistică, însușită prin intermediul experienței unei rezidențe artistice mobile, și una de specialitate, conturată de o serie de conferințe care vin în urma întâlnirilor tematice desfășurate în Băile Herculane la începutul lunii septembrie.
Festivalul in : v z b l, despre empatie și compasiune
Festivalul in : v z b l, organizat de Teatrul Basca, propune, în ultima lună de spectacole, un program bogat, ale cărui ingrediente principale sunt empatia, solidaritatea și compasiunea.
Spectacole de teatru, dans și circ din România, Franța și Germania ajung în Piața Traian în ultimă lună a Festivalului in : v z b l. Acestea transmit mesaje puternice și își propun să apropie și să sensibilizeze publicul față de grupurile vulnerabile din societate. În această săptămână sunteți invitați la patru spectacole.
Un weekend plin cu filme japoneze, la Cinema Timiș
IZANAGI – Japanese Film Festival pornește prin țară în lunile noiembrie și decembrie cu o retrospectivă încărcată cu filme animate japoneze apreciate la nivel mondial. La finele acestei săptămâni, pasionații de cultură japoneză din Timișoara se vor putea bucura pe marele ecran de filme precum Grave of the Fireflies, Ghost in the Shell sau Spirited Away.
Festivalul IZANAGI a început în 2019, ca răspuns la dorința comunității de a vedea filme anime în cinematografe, și s-a bucurat de un real succes, proiecțiile din toate edițiile fiind sold out. Festivalul urmărește explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor noi perspective despre film și despre alte forme de artă, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii.
Calendar
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
15
NOV
Dialoguri literare – Mircea Dinescu și Marcel Tolcea
15 noiembrie, ora 18
Universitatea de Vest
Un dialog literar remarcabil îi aduce în prim-plan pe Mircea Dinescu, poet, scriitor și publicist cu o carieră remarcabilă, distins cu numeroase premii literare prestigioase, inclusiv Premiul Herder, și pe Marcel Tolcea, doctor în filologie, poet, eseist și publicist, un profesor dedicat la Universitatea de Vest și fost director al Muzeului de Artă din Timișoara.
15 noiembrie, ora 18
Art Encounters, bd. Take Ionescu
Expoziția Rituals, Keepers and Storms, curatoriată de Diana Marincu și Kilobase București, este un gest necesar de recuperare a corpului de lucrări Relics for the Afterfuture (Brown), realizat de regretata artistă Ioana Nemeș (1979–2011). Fundația Art Encounters își continuă astfel misiunea de a reda vizibilitatea unor artiști valoroși.
Nume de referință în rock-ul românesc, activ încă din anii ’70, Mircea Baniciu este în continuare un artist complet, îndrăgit de toate generațiile. Poveștile lui sunt legate de trupele Phoenix, Pasărea Colibri și Pasărea Rock, muzica lui e puternic conectată cu Timișoara, iar concertele sunt ca o călătorie printre cele mai cunoscute hituri românești.
Înființată ca o trupă de protest social, simbol al civilizaţiei cu parfum caragialesc, care face haz de necaz în ţara lucrurilor bine făcute şi neterminate, Sarmalele Reci s-a dovedit o trupă profetică. Un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, cu versuri scrise cu artă, cântecele trupei au mesaje emblematice și încă actuale.
17 noiembrie, ora 20
Cinema Timiș, Piața Victoriei
Lansat la TIFF, difuzat la Anonimul și Astra, filmul de debut la Carlei-Maria Teaha este un portret fascinant și duios al Norei Iuga, un personaj unic: poetă, romancieră și traducătoare, suflet tânăr și avangardist, cu spirit ludic și autoironie. E povestea unei scriitoare ale cărei cărţi au fost interzise pentru „erotism morbid”, povestea unei femei care trăiește poezia.
Un nou eveniment unic al lui Tudor Gheorghe, împreună cu Corul și Orchestra Concertino, dirijor și orchestrator, Marius Hristescu. În ultimele decenii, Tudor Gheorghe si-a creat bunul obicei de a-și răsfăța de fiecare dată publicul, căruia îi pregătește premiere surpriză. Artistul nu a făcut rabat de la calitate, cu fineţurile poeziei culte şi populare, si se bucură de săli pline.