Opinia Timisoarei

Toate fatadele istorice din Timisoara renovate s-au facut pe banii proprietarilor, fara niciun ajutor. Programul de sprijin al primariei, un fiasco

TIMISOARA. Inutil. Așa este ‘Programul de sprijin financiar pentru proprietarii de clădiri istorice din Timișoara‘.

CITESTE SI: Au inceput lucrarile pentru amenajarea celor doua toalete inteligente de peste 90.000 de euro bucata, la Timisoara. Vor fi instalate in parcuri

Primul program de acest fel, lansat în vremea administrației Robu, s-a dovedit, de asemenea, inutil, pentru că niciun proprietar nu a beneficiat de el. A venit administrația Fritz și l-a modificat de mai multe ori, începând cu 2021, motivând că cel de dinainte era… prost întocmit. Iată că, la mai bine de 3 ani de când a intrat în vigoare noul program, îmbunătățit, și acesta se dovedește a fi la fel de prost.
Aceasta pentru că doar 4 proprietari și asociații de proprietari au ajuns cu dosarele… în ‘evaluare’, iar până la urmă niciunul n-a depășit această etapă.
Cu alte cuvinte, în afară de ședințe de consiliere la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice al primăriei, nu s-a mai întâmplat nimic.

Pe scurt, toate fațadele clădirilor istorice care și-au recăpătat strălucirea de odinioară la Timișoara în ultimii ani au fost făcute exclusiv cu eforturile uriașe ale proprietarilor.

In 2024 au fost analizate 4 dosare depuse pe programul municipalitatii de sprijin pentru reabilitarea clădirilor istorice, prin care proprietarii pot primi 30% din valoarea lucrărilor și pot plăti restul în zece ani, în rate fără dobândă. Până în prezent, nu au fost inițiate lucrări de reabilitare prin acest program, deoarece dosarele depuse nu au îndeplinit cerințele de conformitate prevăzute de regulament„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii primariei.

În ceea ce privește sprijinul financiar, programul administrației Fritz prevedea mai multe variante. Pe de o parte, primăria putea acordă, sub formă de finanțare rambursabila, 80% din valoarea lucrărilor eligibile la clădiri monument istoric și clădiri din ansambluri istorice, iar restul de 20% putea reprezenta un grant nerambursabil. Pe de altă parte, pentru clădiri situate în ansambluri și situri, putea fi acordată doar o formă de finanțare rambursabila de 50% din valoarea lucrărilor eligibile.
Finanțările, în prima faza, se dădeau printr-un contract de ipotecă pe 10 ani.
Au fost fixate și zone prioritare de intervenție: Cetate, Piață Operei, zonele principale Iosefin și Fabric și zonele secundare din aceleași cartiere.
Programul de sprijin a suferit mai multe îmbunătățiri în concordanță cu norme naționale și a crescut plafonul de acordare până la 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, căruia i se putea adauga și un împrumut de 70%, fără dobândă, ce avea să fie returnat în cel mult 10 ani, eliminându-se ipoteca.
Nici așa nu a ajutat pe nimeni.

451 de proprietari, supraimpozitati de Primaria Timisoara in 2024

Primăria Timișoara continuăvânătoarea‘ proprietarilor care nu își renovează imobilele istorice, iar oamenii sunt supraimpozitati. Aceasta, deși, de-a lungul anilor, mulți au câștigat în instanța anularea ‘taxei pe paraginăinstituită de municipalitate.

În 2024, proprietari din 82 de imobile istorice au fost supraimpozitati și vor plăti chiar și de 5 ori mai mult.

În 2024 au fost evaluate 314 imobile ( 28 – Cetate, 53 – Elisabetin, 58 – Fabric, 175 – Iosefin), iar 175 dintre acestea erau degradate și neîngrijite. Ca urmare, municipalitatea a transmis somații către 1.752 de proprietari. În ceea ce privește măsura supraimpozitării, aceasta a fost propusă pentru 82 din cele 175 de imobile, respectiv pentru 451 de proprietari„, au mai transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii primariei.

Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, înființat în 2021, funcționează în Piața Traian, în Palatul ȘtefaniaCasa cu Maimuțe, un imobil emblematic pentru Timișoara care a fost reabilitat în vremea Administrației Ciuhandu de GTZ, Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică, care ne-a arătat cum anume se renovează corect o clădire monument.

FOTO: spotlight-timisoara.eu

Exit mobile version