TIMISOARA. Veste buna la inceput de an la Timisoara. Toate cele 14 Armonii trimise la modernizare la Arad si Pascani sunt acum in depoul RATT si s-a facut receptia ultimelor 8 sosite. Este vorba de garniturile batrane reabilitate potrivit primului contract, dintr-un total de 30.
Anuntul a fost facut de primarul Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook in urma cu putin timp.
„Am contractat 30 de tramvaie „Armonia”, din care 14 au fost recepționate. Începând din 09.02.2017, 8 din cele 14 tramvaie „Armonia” vor fi zi de zi în trafic, celelalte fiind încă în teste și cât de curând vor intra în trafic și cele 6 minibuze noi. Vom reabilita, în perioada următoare și alte tramvaie, pentru că ideea reabilitării s-a dovedit foarte bună și vom achiziționa și un număr de tramvaie nou-nouțe și, de asemenea, de autobuze„, a scris primarul Nicolae Robu.
CITESTE SI: EXCLUSIV! Imagini incredibile! Hoti de buzunare BATUTI de calatori in statia de autobuz la Timisoara! VIDEO
Edilul precizeaza insa ca au mai ramas niste lucruri de pus la punct.
„Ce ne rămâne de făcut pe lângă îmbogățirea și modernizarea parcului de mijloace de transport în comun este optimizarea traseelor și orarelor curselor, creșterea disciplinei șoferilor și vatmanilor și combaterea cerșetoriei și hoției„, a mai notat primarul.
CITESTE SI: Au venit primele minibuze Mercedes, la Timisoara! Cum arata si cand incep sa circule? FOTO!
Pretul platit de Primaria Timisoara pentru modernizarea garniturilor vechi de tramvai a fost de aproximativ 500.000 de euro pe bucata.