Chinezii au dovedit inca o data ca pot copia orice … Au produs un film menit sa trezeasca patriotismul tinerilor si au copiat faimoasele secvente si melodia din Top Gun. Rezultatul e atat de haios incat a ajuns viral pe Internet.
Videoclipul a fost realizat de AVIC (Aviation Industry Corporation of China), o companie de stat ce are ca domeniu de activitate industria militara, cu ocazia celei de-a 65-a aniversari a marinei chineze. Cei de la AVIC l-au postat apoi pe YouTube, in dar pentru flota Armatei de Eliberare a Poporului din China.’, conform stirileprotv.ro
Mai concret, videoclipul prezinta imagini de pe portavionul Liaoning, care a fost modernizat de compania AVIC dupa ce a fost cumparat de la ucraineni in 1998. Imaginile, care imita stilul filmului Top Gun, sunt insotite de o melodie patriotica, „Condu visul”, interpretata de un popular cantaret de origine tibetana. Totusi, autorul clipului precizeaza ca aceasta e versiunea „pentru scopuri propagandistice” si ca exista si o varianta pentru fani adevarati, cu mai multe avioane si mai putini cantareti tibetani.
Video-ul a starnit controverse, sustine presa oficiala chineza, „multi internauti exprimandu-si increderea asupra capacitatii de aparare a patriei a portavionului Liaoning”. Ziaristii de la Beijing precizeaza insa ca secretele militare au fost protejate prin „metode artistice”.
Pe de alta parte, europenii si americanii care au vazut clipul spun ca e „versiunea kitsch a Top Gun”. Tot ei au observat si ca singurul lucru original e melodia interpretata de muzicianul tibetan, deoarece portavionul Liaoning e fostul portavion ucrainen Variag iar avioanele chinezesti J-15 Flying Shark sunt o copie dupa Su-33, facut de rusi in anii ’90.