______________
Cele doua aeronave militare care urmeaza sa aduca ranitii romani in tara au ajuns in Muntenegru. La bordul acestora se afla 11 medici si 11 asistenti SMURD si cinci angajati ai MApN. MAE a anuntat ca a fost finalizata la Podgorita, pe baza evaluarii starii de sanatate a pacientilor, operatiunea repartizarii victimelor la cele patru spitale din Bucuresti pregatite sa primeasca ranitii.
Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca a fost finalizata la Podgorita, pe baza evaluarii starii de sanatate a pacientilor, operatiunea repartizarii victimelor la cele patru spitale din Bucuresti – Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni si Universitar – pregatite sa primeasca ranitii.
In urma stabilirii detaliilor privind repatrierea, in cursul zilei de marti, a cetatenilor romani afectati de accident, echipa MAE din Celula de criza, care mentine permanent legatura, individual, cu familiile cetatenilor romani supravietuitori ai accidentului, a inceput sa comunice acestora informatiile concrete legate de spitalele la care vor fi repartizati.
De asemenea, Celula de criza constituita la nivelul Ministerului Afacerilor Externe informeaza ca, in ceea ce priveste confirmarea decesului cetatenilor romani care si-au pierdut viata in tragicul accident, Ministerul Afacerilor Internelor a demarat operatiunea de contactare si anuntare oficiala a familiilor acestora.
Autoritatile au reusit sa stabileasca identitatea uneia din cele doua victime ale accidentului din Muntenegru care nu fusesera identificate, a anuntat, marti dimineata, MAE, precizand ca la acel moment avea loc o ultima evaluare a starii de sanatate a ranitilor, la spitalul din Podgorita.