TIMISOARA. Carnetul de elev si un dinte cu probleme. De asta au nevoie scolarii din Timisoara care trebuie sa mearga la stomatolog. Primaria le-a facut un centru, unde vor fi consultati si tratati gratuit.
Orice copil din Timisoara va primi tratament, de luni pana vineri, intre orele 7:00 -21:00, doar pe baza carnetului de elev.
La noul Centru stomatologic de pe strada Sfantu Gheorghe nr. 4 lucreaza 6 medici si 3 asistente, in 3 cabinete medicale, dotate cu aparatura din scoli.
„Aceste centre stomatologice functionau in scoli, dar ne-am dorit sa fie mai accesibil elevilor si l-am adus in centrul orasului. Am investit aproape 15.000 de euro in el, cu bani din bugetul local”, a declarat viceprimarul Timisoarei, Adrian Orza.
Tot cu bani din bugetul local vor fi platiti si medicii, dar si asistentele care ii vor trata pe cei mai mici dintre timisoreni. Cabinetele centrului au fost complet igienizate, ne asigura viceprimarul Adrian Orza, mai ales ca echipamentele medicale nu sunt noi, ci sunt aduse din scoli.
Un asemenea centru este pus si la dispozitia prescolarilor, in cladirea Spitalului Louis Turcanu”, unde functioneaza Centrul de Diagnostic si Recuperare Medicala „Cristian Radu Dunareanu”.
In plus, studentii pot apela si ei la serviciile stomatologice din cabinetele care functioneaza in cladirea caminului studentesc de pe Aleea Studentilor nr. 1, dar si in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Banatul”.
Foto: Dariana Dragos