La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. De aceasta mare sarbatoare se leaga multe traditii si obiceiuri.
In noapte de Rusalii nu este bine sa dormi sub cerul liber sau sa te duci la fantana, deoarece pot sa cazi prada farmecelor acestor fapturi, in caz ca le surprinzi dansul (Hora Ielelor).
De asemenea, nu este bine ca noaptea sa te prinda la rascruci de drumuri, la marginea padurii, in munti si pe malul apelor, pentru ca exista sanse mari sa surprinzi dansul Ielelor.
Nu te urca in pomi, nu te duce in locuri inalte si nu calatori departe de casa. Superstitiile spun ca cei care fac acest lucru ar trebui sa poarte pelin la brau sau in san, pentru a se proteja de mania Ielelor.
Nu te certa cu nimeni, pentru ca poti atrage atentia Ielelor asupra ta, ceea ce iti va provoca necaz.
De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamani, nu este bine sa culegi plante tamaduitoare.
Rusaliile sunt zane ale apelor, astfel ca nu este bine sa inoti sau sa te speli.
Alte superstitii si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncesti in aceasta perioada, pentru ca zanele se infurie pe cei ce nu le respecta si nu sarbatoresc aceasta ocazie.
Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstitii si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curand de oameni, in special de catre cei care locuiesc in mediul rural.
De Rusalii oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar. Tot de Rusalii in unele regiuni se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative. Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinsi de Rusalii, este jocul calusarilor. E un moment in care crestiinii sfintesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare. Ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sarbatoare. Se crede ca teiul fereste gospodariile de grindina sau de duhurile rele ale zanelor si de aceea flacaii le aduc din paduri dupa care se sfintesc la Biserica, iar credinciosii le iau acasa si le pun la icoane.
Tinerii si tinerele ce urmeaza sa se casatoareasca impletesc coronite din spice de grau si flori de camp pe care le poarta in ziua cununiei. Spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei. In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerele vacilor pentru a spori laptele. Tot acum femeile fac descantece impotriva Ielelor. Se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.
Citeste mai mult AICI