TIMISOARA. Primele 10 luni ale acestui an au inregistrat cifre record de trafic pentru Aeroportul International Timisoara: peste 1,3 milioane de pasageri si aproape 15.000 de zboruri.
Eforturile administratiei aeroportului de a oferi de la Timisoara curse aeriene directe spre tot mai multe destinatii, dar si frecvente suplimentare se concretizeaza intr-un numar tot mai mare de pasageri, de zboruri si de tone de marfa transportate.
In primele 10 luni ale acestui an au fost inregistrati 1.368.252 pasageri, cu 49% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand prin aeroport au tranzitat 920.862 pasageri.
De asemenea, in perioada ianuarie-octombrie 2017, la Aeroportul Timisoara au fost inregistrate 14.814 zboruri, in crestere cu 31% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost operate in total 11.351 zboruri. In luna octombrie a acestui an au fost inregistrati 140.809 pasageri si 1.550 zboruri.
Traficul cargo a avut o crestere substantiala. In total, in primele 10 luni ale acestui an au fost transportate 3.577 tone de marfa, cu 13% mai mult comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
„Odata cu intrarea in vigoare a orarului de iarna, la finalul lunii octombrie, companiile aeriene au introdus doua noi destinatii directe din Timisoara: Frankfurt-am-Main si Tel Aviv, dar si frecvente suplimentare spre Bucuresti. Toate acestea creeaza premisele ca Aeroportul International Timisoara sa atinga pana la sfarsitul acestui an cifra de 1,6 milioane de pasageri. In continuare, pentru administratia aeroportului reprezinta o prioritate introducerea de noi destinatii, dar si oferirea unor conditii optime de transfer pentru pasageri”, a declarat directorul Aeroportului International Timisoara, Daniel Idolu.